Adevărul despre relația dintre Cuza de la Noaptea Târziu și Lidia Buble. Ce s-a întâmplat între ei la Asia Express
Recent s-a scris despre Cuza de la Noaptea Târziu și Lidia Buble că ar forma un cuplu, mai ales după apariția unor imagini și clipuri de la o petrecere. Respectivele filmulețe care au apărut pe rețelele de socializare au fost făcute la o petrecere pentru participanții la Asia Express. Cuza și Lidia par să se fi simțit foarte bine împreună, astfel că imaginile cu cei doi au alimentat zvonurile cu privire la o posibilă relație între ei.
Recent, s-a încheiat sezonul 4 al emisiunii Asia Express, la care au participat printre alții și Cuza cu Emi de la Noaptea Târziu, dar și surorile Buble, Lidia și Estera. Pe tot parcursul competiției, Lidia s-a înțeles foarte bine cu Cuza de la Noaptea Târziu, astfel că recenta petrecere a alimentat focul…
Ce a spus Cuza de la Noaptea Târziu despre Lidia Buble
De Moș Nicolae, concurenții de la Asia Express au avut petrecere mare, însă dintre toți s-au remarcat Cuza, componentul trupei Noaptea Târziu, și artista Lidia Buble. Imaginile cu cei doi au alimentat unele zvonuri potrivit cărora ei ar forma un cuplu, mai ales că artista blondină ar fi spus că îl vrea de soț pe Cuza. Și totuși, după câteva zile de suspans, adevărul a ieșit la iveală. În cele din urmă, Cuza de la Noaptea Târziu a spus adevărul despre relația dintre el și Lidia.
Artistul a ținut să precizeze că nu este nimic între el și cântăreață, ci doar o simplă prietenie care s-a legat strâns pe parcursul competiției Asia Express. Și totuși, mai în glumă, mai în serios, Lidia Buble i-a „aruncat” tot timpul sugestii de măritiș, considerându-l bun de bărbat. Ba chiar aceasta l-a cerut și în căsătorie.
„Totul a fost o glumă, preluată aiurea, nici vorba de așa ceva, să fim un potential cuplu. Nici nu mă interesează, nici nu mă afectează. Toată gluma a plecat de la faptul că suntem buni amici”, a precizat Cuza de la Noaptea Târziu.
Nici Cuza, nici Lidia nu sunt în vreo relație
În prezent, Cuza de la Noaptea Târziu nu este în nicio relație sau cel puțin nu vrea să facă public acest lucru. Și totuși, el a trăit o poveste de iubire cu actuala iubită a lui Cătălin Cazacu. Însă relația lor a fost cu suișuri și coborâșuri, astfel că asistenta de la Neața s-a despărțit de Cuza. În prezent, artistul este hotărât mai mult ca oricând să se axeze pe carieră și să facă televiziune.
„Visul meu e să fac televiziune, asta e dorința mea. Nu mă consider vedetă, nu am acest statut și nici atitudine pentru așa ceva, ci sunt doar o persoană care din întâmplare e expusă public”, a precizat Cuza.
De cealaltă parte, și Lidia Buble, care a participat cu sora ei la reality show, este singură în prezent. Aceasta, până de curând, a fost într-o relație cu actorul cubanez Harlys Becerra, de care s-a despărțit. Probail și din această cauză s-a presupus despre Cuza de la Noaptea Târziu și Lidia Buble că ar forma un cuplu…