Adevărata cauză a morții lui Bogdan Stanoevici. Ce au găsit medicii în corpul actorului

de: BZI.ro
10:27, 13 ian. 2021

Adevărata cauză a morții lui Bogdan Stanoevici creează multe controverse. Actorul a murit pe 12 ianuarie după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Acesta a stat internat iniţial la Terapie Intensivă a spitalului „Sfântul Pantelimon”, din Bucureşti.

La scurt timp, actorul a fost transferat la Institutul Inimii, unde și-a dat ultima suflare.

Adevărata cauză a morții lui Bogdan Stanoevici

Primele informaţii apărute în presă, coform cărora actorul a fost ucis de o bacterie dobândită în spital, sunt respinse de către jurnalistul Mirel Curea. Acesta vine cu date importante despre starea de sănătate a actorului.

„Nu aș fi scris niciodată cele de mai jos dacă, potrivit unui obicei românesc sau nu, habar nu am, pe subiect nu s-ar fi bătut câmpii crâncen, și nu s-ar ajuns cu stabilirea vinovățiilor până în zone care țin strict de patologiile psihiatrice.

Este despre moartea unui actor, Bogdan Stanoevici. Dumnezeu să-l odihnească! Bogdan Stanoevici a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon, în data de 24 noiembrie, în stare gravă. Era deja în a 8-a zi de la debutul Covid-19, mai precis a simptomatologiei. Cele 8 zile întârziate le petrecuse în campania electorală.

Din primele ore de la internare, a fost necesară administrarea de oxigen, pentru că afectarea pulmonară era enormă, de 80% și a fost trecut imediat pe tratament, conform protocolului pentru stadiul bolii, Bronhopneumonie SARS-Cov2.

Starea generală a actorului a continuat să se degradeze până când, în noaptea de 16/17 decembrie a fost necesară intubarea. A început ventilarea mecanică și totodată a fost pornită tehnica de dializă complexă, pentru că rinichii nu mai funcționau decât în proporție de 50%.”

Avea un plămân extrem de afectat

Jurnalistul Mirel Curea a făcut publica o postare în care vorbeşte despre adevărata cauză a morții lui Bogdan Stanoevici.

„În 23 decembrie, în momentul în care CT-ul pulmonar a evidențiat o afectare pulmonară catastrofală, de 90%, s-a luat legătura cu Prof. Dr. Șerban Bubenek, șef secție AŢI, Spital Fundeni, în vederea transferării pacientului și inițierii procedurii ECMO (extracorporeal membrane oxygenation), mai pe înțeles, „plămân artificial”, ceea ce s-a și întâmplat în 24 decembrie. În ciuda tuturor eforturilor depuse, starea actorului a continuat să se deprecieze până la deces.

Forma gravă de Covid-19 dezvoltată de Bogdan Stanoevici a fost determinată de comorbiditățile pe care le avea: astm bronșic din copilărie, fost fumător cu fibroză pulmonară și hipertensiune arterială stadiul 1.

Așa-zisa infecție nozocomială a fost de fapt o enterocolită cu Clostridium difficilae, provocată de o bacterie localizată în intestin și care poate deveni patogenă în anumite condiții. Cu tratamentul administrat conform antibiogramelor efectuate actorul fusese vindecat”, a scris Mirel Curea, potrivit Antena3.

Victor Rebengiuc, despre decesul lui Bogdan Stanoevici

Victor Rebengiuc susține că a Bogdan Stanoevici a murit de COVID-19, după ce a ascultat de „foștii securiști“ și nu de sfatul „specialiștilor în domeniu“.

„Multă lume a trecut prin asta, asta e exprimarea bună, nu a rămas acolo. E o boală pe care o cauţi. Dacă nu o cauţi, nu o găseşti. Ea te găseşte chiar dacă te protejezi. Eu am stat liniştit acasă, nu m-am băgat în mulţimi şi virusul tot a dat de mine, deşi m-am ascuns cât am putut. Am avut două săptămâni de carantinare la domiciliu şi asta a fost. Cu medicaţia care mi s-a dat am trecut peste“, a spus Victor Rebengiuc.