Adevăr și mistificare în țeapa OMV

O ținem tot într-un scandal pe tema OMV. Și pe bună dreptate. Nu reușim să taxăm în mod rezonabil veniturile cu totul și cu totul neobișnuite obținute de această societate cu capital majoritar austriac. Dar cât este adevăr și câte este fabulație în tot acest scandal? Nu cumva ne supărăm ca văcarul pe sat?

Avem de-a face cu două informații imposibil de contestat. OMV, din care austriecii dețin aproape 80%, a obținut în 2022 cel mai mare profit din istorie. 10 miliarde de lei. Este prima informație la care trebuie să ne raportăm. A doua, întrucâtva ciudată, este că, în ultimele trei luni ale anului, deci de când a izbucnit scandalul cu neprimirea României în spațiul Schengen și cu boicotul, OMV a obținut profituri de trei ori mai mici decât cele realizate pe parcursul anului trecut.

Cum ne raportăm la prima informație? Constatăm că profitul exorbitant în raport cu ceilalți ani este nu numai cu totul și cu totul neobișnuit, dar cu siguranță e realizat pe seama cetățenilor, care au fost spoliați la capitolul costuri energetice. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că autoritățile guvernamentale au scăpat lucrurile din mână și, în loc să-l protejeze pe cetățean, au protejat o companie străină. Iar primul vinovat este Virgil Popescu. Pasibil de un dosar penal pentru subminarea economiei naționale și poate și de alt dosar penal, de abuz în serviciu. Dacă nu cumva se va constata că a luat mită direct sau prin interpuși. Pentru a ajunge însă la asemenea constatări sunt necesare firește cercetări și probe.

Cum ne raportăm la cea de-a doua informație? Autoritățile statului și în primul rând Ministerul Finanțelor, direct și prin ANAF, au datoria să cerceteze dacă nu care cumva OMV și-a ascuns o parte din profituri în ultimele trei luni. Dacă nu care cumva le-a externalizat prin intermediul unor inginerii financiare. Dacă a făcut acest lucru, avem de-a face cu o fraudă de proporții. Care trebuie sancționată.

Ambele informații pe care le-am comentat mai sus ne conduc însă la concluzia, cu nuanțările de rigoare, că dacă OMV a raportat 10 miliarde profit, atunci până la termenul scandent, pentru a nu intra în penalizări, va trebui să plătească partea cuvenită Trezoreriei statului sub formă de impozit pe profit. Statul român va primi astfel cea mai mare sumă din istorie sub forma impozitului perceput de la o societate comercială. Iar în final, dacă nu se întâmplă nimic neobișnuit, păcălit rămâne doar cetățeanul.

Cu totul și cu totul altceva este însă taxa de solidaritate. Această taxă de solidaritate, instituită la nivelul Uniunii Europene și valabilă pentru toate statele membre, se aplică de la un anumit cuantum al veniturilor. În cazul OMV însă, s-a întâmplat o nevăzută. În sensul că, atunci când au scris codul CAEN, intenționat sau nu, ministrul Energiei împreună cu ministrul Finanțelor au omis să includă anumite activități ale OMV, din care societatea a scos profit. În consecință, acel profit nu s-a adăugat profitului general și, conform normelor europene pe care autoritățile statului român aveau obligația să le cunoască, OMV nu mai este obligat să plătească taxa de solidaritate în această țară. Ci în Austria. Acesta este un scandal generat de o gravă greșeală, intenționată sau nu, dar pentru care cineva trebuie să răspundă în fața legii. Ea nu mai poate fi însă corectată, pentru că aparține autorităților statului român, este bătută în cuie, scrisă negru pe alb și legiferată. Nu poate fi nici pusă pe seama relei voințe a Uniunii Europene. O altă temă, care din păcate este amestecată cu cele pe care le-am dezbătut mai sus, este taxa pe care statul român ar trebui să o perceapă din cifra de afaceri a unor societăți comerciale care realizează venituri neobișnuit de mari. Aceste societăți comerciale, cele mai multe multinaționale, au echipe de avocați bine pregătite și plătite la greu. Spre deosebire de juriștii de care dispun guvernanții. Le este relativ ușor ca, pe parcursul anului, să-și externalizeze o bună parte din profituri, făcând diverse achiziții din statele mamă sau din offshore-uri, care în general sunt imposibil de controlat de către funcționarii statului român. Pentru a nu se mai întâmpla acest lucru, pentru a se pune capăt jafului organizat, un instrument extrem de util este perceperea într-un alt mod a impozitelor. Nu pe profit, profit care poate fi ascuns, ci pe cifra de afaceri. Care nu poate fi disimulată. Dar și la acest capitol statul român s-a dovedit slab. Sau eșuat. Cum spune președintele Klaus Iohannis.