Adela Popescu și Radu Vâlcan, escapadă romantică fără copii. Imagini de senzație cu cei doi în vacanță
Adela Popescu și Radu Vâlcan au parte de o escapadă romantică fără copii. Cei doi au plecat în Croația pentru câteva zile și se bucură din plin de momente de răsfăț. Adela Popescu și soțul ei au trei copii superbi, însă nu neglijează viața de cuplu și mențin pasiunea în relația lor. Iată câteva imagini de senzație cu cei doi în vacanță.
Adela Popescu și Radu Vâlcan, escapadă romantică fără copii
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai frumaose și longevive cupluri din showbiz-ul autohton. Aceștia au o căsnicie fericită și trei copii de care sunt tare mândri. Deși au un program încărcat și se dedică în totalitate copiilor, Adela Popescu și Radu Vâlcan au grijă și de relația lor de cuplu.
Cei doi reușesc să își facă timp doar pentru ei și mai organizează mici vacanțe împreună. Recent, aceștia au avut parte de o nouă escapadă romantică. Adela Popescu și soțul ei sunt plecați într-o vacanță în Croația și se răsfață din plin, dovadă fiind fotografiile postate în mediul online.
„În seara asta este luna aceea super, care este mai aproape și mai strălucitoare ca oricând. Suntem în Croația. O escapadă în doi, dar alături de mai mult de doi prieteni. Luna este mai strălucitoare și mai aproape de noi pentru că noi am făcut să fie așa, pentru că noi ne-am dorit să fie așa. Nu uitați, oriunde ați fi, să fiți mai aproape de voi…”, a scris Radu Vâlcan pe rețelele de socializare, în dreptul unei fotografii.
Radu Vâlcan are doar cuvinte de laudă pentru soția sa și se declară un bărbat împlinit.
Cu cine au plecat cei doi în vacanță
Adela Popescu și Radu Vâlcan au decis să meargă în vacanță în Croația, dar nu singuri. Copiii au rămas acasă, iar parteneri de călătorie au fost de această dată Irina și Răzvan Fodor. Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt prieteni de mulți ani cu soții Fodor, iar acum au plecat împreună în vacanță.
Adela Popescu a recunoscut că îi este greu să plece fără copii și a postat un mesaj amuzant pe rețelele de socializare, înainte de a pleca în Croația.
„Treaba e așa. Mâine dimineață plecăm spre Croația. Prima noastră vacanță cu barca. Prima noastră vacanță fără copii. Prima noapte în care nu sar în sus că plec în vacanță. Fir-ar a naibii de treabă! Sunt leșinată după ăștia mici, încă mă simt legată ombilical de ei. Știu sigur că avem mare nevoie de asta și eu și @raduvalcan și mărturisesc că șapte zile pe barcă cu Fodorii e ceva la care visez demult, cu toate astea… e prima vacanță ce sper să fie atât de frumoasă încât să se transforme în tradiție. Somn ușor vouă, că eu sigur n-o să prea dorm.”, a scris actrița în mediul online.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat în vacanță împreună cu prietenii lor, Irina și Răzvan Fodor. Actrița și soțul ei se dedică celor trei copii, dar au grijă să mențină pasiunea în cuplu și se surprind de multe ori cu escapade amoroase.