Acuzații grave făcute de PSD: Un tun de 4 milioane de euro al Guvernului PNL
Acuzații grave făcute de PSD pe pagina de Facebook a social democraților. Reprezentanții PSD acuză faptul că în timpul stării de urgență, Guvernul a cumpărat 550 de ventilatoare, dar care n-au mai fost livrate, conform raportului Curții de Conturi.
„Un guvern care pune interesele sale electorale mai presus de siguranța și sănătatea cetățenilor săi trebuie #săplece !
#GoHOMEOrban”, scriu reprezentanții PSD pe pagina de Facebook.
Acuzații grave făcute de PSD: „O dovadă certă de imoralitate și de lichelism politic!“
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a lansat mai multe acuzații grave la adresa premierului Ludovic Orban. Alfred Simonis îl acuză pe Ludovic Orban de imoralitate și de lichelism politic. Asta deoarece Ludovic Orban susține de fațadă că nu este de acord cu trecerea primarilor social democrați în tabăra liberală, însă nu face nimic să le împiedice. Și președintele Klaus Iohannis este luat în colimator, fiind acuzat că s-a declarat împotriva traseismului politic, însă primarul din comuna timișoreană Bethausen
„În timp ce premierul Orban se face că plouă, că nu știe nimic, că racolările de primari de la PSD sunt doar bazaconii iar președintele Iohannis spune cu subiect și predicat că este împotriva traseismului politic, un prim traseist este confirmat cu acte în regulă, bine merci, primarul de la Bethausen, Ioan Lihoni. O dovadă certă de imoralitate și de lichelism politic!”, scrie Simonis pe Facebook.
Acuzații grave aduse de Alfred Simonis lui Ludovic Orban: Premierul se face că plouă!
Premierul Ludovic Orban a declarat că „nu cunoaște detalii” despre primarii PSD care au trecut la PNL și au fost însușiți ca și candidați la alegerile locale din 27 septembrie.
„Nu cunosc detalii legate de acest subiect. Știți poziția mea legată de acest subiect”, a răspuns Orban, întrebat de ce PNL a atras mulți primari de la PSD pentru a fi candidați PNL la alegerile locale.
Întrebarea a venit în contextul în care premierul critica aleșii locali ai PSD, în principal pe cei din București.
Ce se discută astăzi la Comitetul Naţional Executiv al PSD
Comitetul Naţional Executiv al PSD se întruneşte vineri, începând cu ora 11.00 într-o şedinţă în care se va vorbi despre congresul partidului. Vineri, 21 august 2020, CExN al PSD se întruneşte pentru a stabili detalii despre Congresul Partidului, dar şi pentru a discuta despre dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură depusa împotriva Guvernului Orban.
Conform declaraţiilor făcute de Marcel Ciolacu, PSD-ul va avea propunere pentru funcţia de premier al României dacă moţiunea de cenzură va trece de Parlament. La rândul său, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a spus că data votului la moţiune va fi stabilită, vineri, în CEx, în funcţie de câţi parlamentari pot fi prezenţi la dezbaterea şi votul în plenul reunit.
„Decizia se va lua mâine. Mai important decât dată că va fi pe 28 august, în ultimele zile ale lui august sau primele zile ale lui septembrie, mai important este să fie votul la moţiune”, a explicat Simonis, joi într-o conferinţă de presă la Parlament.
Eugen Teodorivici, candidat la şefia PSD, a dorit amânarea congresului. Din această perspectivă a solicitat Tribunalului Bucureşti amânarea evenimentului până se rezolva litigiul referitor la anularea unor decizii ale conducerii interimare şi ilegale a PSD-ului.