Acuzatii bomba la adresa cofetariei de lux a Iasului! Clientii vor fi trimisi la analize

de: Ana Oleinic
22:54, 17 sept. 2014

@ Un baietel in varsta de 3 ani a ajuns la spitalul de Boli Infectioase @ Medicii l-au diagnosticat cu salmonella si au decis ca trebuie sa fie internat @ Parintii micutului s-au adresat politiei @ Urmeaza ca institutiile abilitate sa deschida o ancheta @ Reprezentantii cofetariei de unde copilul a mancat o prajitura exclud posibilitatea ca infectia sa fi pornit de la ei @ Organele de ancheta vor stabili ce aliment a dus la imbolnavirea baiatului

Un baietel de 3 ani invata de mic o lectie mult prea dura. Indura dureri groaznice si sta tintuit intr-un pat de spital, in timp ce alti micuti de varsta lui se bucura de reintalnirea cu colegii de gradinita. Baietelul are o infectie ce este greu de suportat pana si de adulti, iar totul ar fi pornit de la o pofta pe care parintii au vrut sa i-o faca. Micutul le-a cerut parintilor o prajitura, iar acestia l-au dus la una dintre cofetariile de lux din oras, ca sa fie sigur ca baietelul va fi multumit. La scurt timp, micutului i s-a facut rau, iar acum este internat.

Medicii au confirmat ca are salmonella, o infectie care poate dezvolta forme grave in cazul batranilor si al copiilor. Parintii cred ca totul a pornit de la prajitura cu crema pe care micutul pacient a mancat-o in cofetaria din centrul orasului, motiv pentru care s-au adresat politiei. Au fost indrumati insa catre Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor. Oricum, in aceste situatii, unitatea spitaliceasca la care este internat pacientul are obligatia de a sesiza organele abilitate. Pana acum, institutiile abilitate nu au mers in control, urmand, cel mai probabil, ca astazi sa mearga in teren.

Baiatul a vrut o prajitura cu crema

Baietelul le-a cerut parintilor o prajitura cu crema si a mancat una, la cofetaria Select, una dintre cele mai prestigioase unitati de acest tip. Familia micutului a trecut in revista toate alimentele pe care copilul le-a mancat in weekend si au tras concluzia ca starea de rau ar fi putut aparea de la prajitura. Au cerut ajutorul medicilor, iar analizele specifice au aratat ca micutul are salmonella. A ajuns la Spitalul de Boli Infectioase cu o stare generala influentata si diaree, dar, ieri dupa-amiaza, medicii reusisera sa il stabilizeze, dar au decis ca nu poate urma tratamentul acasa, pentru ca trebuie sa fie supravegheat indeaproape de specialisti. De regula, salmonella dispare de la sine, dupa cateva zile, dar, la polul opus, poate cauza grave probleme de sanatate in cazul gravidelor, al persoanelor varstnice si al copiilor, motiv pentru care medicii nu vor sa riste si continua sa il tina internat pe baietel. Salmonella este greu de depistat in produsele pe care le mancam, deoarece nu afecteaza gustul, mirosul sau aspectul alimentelor.

Reprezentantii Select exclud varianta infectiei pornite de la produsele lor

Reprezentantii cofetariei Select spun ca nu au primit nicio reclamatie, dar ca au toata disponibilitatea fata de organele de ancheta care vor cerceta cazul. „Grija noastra principala este de a sigura calitatea produselor pe care le comercializam. Suntem printre cele mai mari unitati de acest tip si nu ne permitem sa riscam siguranta clientilor nostri. Noi trimitem lunar probe catre laboratorul Directiei Sanitar-Veterinare si, de asemenea, analizele angajatilor nostri sunt in grafic. Nu am avut niciodata probleme de acest gen, de aceea am si reusit sa ne mentinem in top. Daca ar fi existat aceasta problema, s-ar fi imbolnavit mai multe persoane, nu doar una„, a declarat Nina Mucileanu, director executiv Select Hotel.

Citeste si: Concluzie SOCANTA a medicilor in cazul copiilor care au mancat inghetata de la Lidl