Activitatea de la Compania de Transport Public Iași va fi verificată de o firmă privată! Auditul va costa 500.000 de euro

de: evelina.chitoroaga
02:00, 25 aug. 2021

Timp de doi ani, activitatea CTP Iași va fi monitorizată de o firmă privată. Prin acest contract, municipalitatea vrea să reducă cheltuielile companiei. Procedura de achiziție a serviciilor este programată la finalul lunii septembrie 2021

Municipalitatea ieșeană vrea să angajeze o firmă privată care să monitorizeze activitatea Companiei de Transport Public (CTP) pe parcursul unui interval de doi ani. Pe data de 27.09.2021, Primăria Iași va organiza o licitație pentru achiziția serviciilor de asistență tehnică în vederea îmbunătățirii și eficientizării serviciului de transport public local. Valoarea estimată a procedurii este de 2.000.000 lei, fără TVA, aproape 500.000 de euro. Contractul se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru.

„În vederea realizării obiectivelor și funcțiilor sale, Municipiul Iași are obligația legală de a organiza și coordona serviciul public de transport local. În acest sens, municipiul Iași este răspunzător pentru luarea măsurilor pentru îmbunătățirea calității serviciului de transport public local și implementarea unor măsuri de management de calitate care să asigure eficiența și eficacitatea economică ale operatorului, societate comercială cu capital social sută la sută deținut de Consiliul Local al municipiului Iași”, se arată în caietul de sarcini.

Primăria Iași vrea să reducă costurile serviciilor prestate de CTP

Obiectivul general al achiziției este de a reduce cheltuielile operatorului de transport și de a crește calitatea serviciilor. În doi ani de monitorizare, compensațiile primite de CTP de la Primăria Iași ar urma să fie diminuate cu 20 la sută.

„Prestatorul va duce la îndeplinire următoarele obiective specifice: elaborarea unui raport privind situația actuală a serviciului de transport public și a operatorului de transport, elaborarea și stabilirea unor noi indicatori de calitate și performanță ale serviciului de transport public local și operatorului de transport, elaborarea unui plan de măsuri manageriale, care să conducă la diminuarea compensației, ținând cont de situația fianciară a anilor 2018, 2019 și 2020, cu corecțiile necesare anului pandemic 2020, având în vedere influențele legate de evoluția pandemiei în România și influența indicilor de inflație și a altor indici specifici”, se mai arată în documentația procedurii.

Comisia de evaluare va alege oferta firmelor de audit cu prețul cel mai mic. De precizat că la începutul lunii august 2021 au ajuns la Iași primele două tramvaie moderne marca PESA.

Primăria Iași vrea să limiteze viteza pe prima bandă de pe principalele străzi

Totodată, municipalitatea ieșeană intenționează să modifice regulile de circulație. Prin intermediul unei sesiuni de consultări publice, ieșenii sunt anunțați că vor fi instituite restricții de viteză în cazul străzilor de categoria I (6 benzi) și categoria a II-a (4 benzi). Proiectul municipalității prevede ca pe prima bandă a categoriilor de străzi să fie instaurată restricția de viteză de 30 km/h, o reducere cu 20 km/h. Edilii susțin că prin această măsură vor fi reduse riscurile de producere a accidentelor, fiind protejați în special pietonii care se angajează în traversare. Pe lista străzilor de categoria I se află arterele Bd. Independenței, A.Panu sau strada și șoseaua Păcurari. În cazul primelor două artere, situațiile sunt rare când șoferii staționează pe prima bandă. Însă, în cazul șoselei și străzii Păcurari, pe tot parcursul zilei, prima bandă este ocupată de mașini parcate.