Achizițiile ilegale orchestrate de Daniela Nechifor au adus Spitalul „Sf. Spiridon” Iași pe marginea prăpastiei
Situație disperată din punctul de vedere al achizițiilor ilegale orchestrate de Daniela Nechifor la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi. În ultimul an, au plecat 9 oameni din Serviciul de Achiziții Publice care a fost condus, până la începutul anului 2022, de Daniela Nechifor, ceea ce arată, evident, condițiile de lucru și de coordonare din acest serviciu-cheie al unității medicale.
În urma nenumăratelor nereguli semnalate către Ministerul Sănătății și prezentate, în spațiul public, de reporterii BZI, la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași au ajuns medicamente și produse sanitare, în valoare de 100.000 de lei. Cu toate acestea, spitalul se confruntă cu multe alte lipsuri, aceste câteva produse fiind aduse de fațadă, deoarece se știa că luni, 11 iulie 2022, urma să ajungă o comisie de control de la București.
Serviciul de Achiziții Publice, punctul nevralgic al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași
O mare parte de vină pentru distrugerea funcționării normale a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi o are Serviciul de Achiziții Publice, departament condus, până nu de mult, de Daniela Nechifor, numită prin spital „câinele care mușcă” al managerului. Odată cu numirea, în poziția de Șef Serviciu, a Danielei Nechifor, departamentul s-a confruntat cu multiple probleme, iar, în ciuda multiplelor referințe și referate negative, șefa de la Achiziții nu a fost înlăturată.
Daniela Nechifor a fost numită șef la Serviciul de Achiziții Publice imediat după ce Dan Timofte a ajuns manager interimar al spitalului. Întreg personalul medical este disperat de modul anarhic și discreționar în care a înțeles aceasta să conducă serviciul. Din cauza sa, cei mai competenți oameni și-au dat demisia, numărul licitațiilor și a acordurilor încheiate s-a redus dramatic, unitatea medicală nereușind să mai facă niciun fel de performanță. Toate aceste, bineînțeles, că se răsfrâng asupra pacienților care ajung la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.
Din cauza acestor ilegalități, s-a ajuns la plecarea oamenilor de bază, cu experiență, care au înțeles că „aici nu se dorește să se facă”, așa cum au spus toți cei care au demisionat de la Serviciul de Achiziții Publice.
La începutul anului 2022, Daniela Nechifor a fost „detronată” din postul-cheie deținut la Serviciul de Achiziții Publice, însă aceasta a fost doar o schimbare de fațadă, ea continuând să-și exercite influența negativă și să conducă treptat unitatea medicală către colaps. În locul Danielei Nechifor a fost numită Alina Irod care, în ciuda eforturilor extraordinare, nu a reușit să aducă Serviciul de Achiziții Publice pe o linie de plutire, dându-și demisia după doar trei luni.
În prezent, la șefia Serviciului de Achiziții se află Monica Vicol care nu poate face prea multe schimbări, ținând cont că persoanele cele mai competente care se ocupau de Serviciu de Achiziții și-au dat deja demisia.
Achizițiile ilegale orchestrate de Daniela Nechifor au lăsat pacienții fără medicamente
Licitațiilor și acordurilor încheiate de către Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași au scăzut dramatic în ultimii doi ani. În schimb, au înflorit achizițiile directe în condiții ilegale (custodii în absența acordurilor cadru sau a licitațiilor). Dan Timofte, în perioada cât a fost manager interimar al spitalului, i-a atribuit Danielei Nechifor dreptul de a semna în locul său, când el era plecat în concediu.
Toate licitațiile semnate de Daniela Nechifor sunt considerate nule, deoarece nu avea acest drept. Trebuie precizat faptul că aceasta era desemnată pentru a-l înlocui, fapt care nu este legal, deoarece directorul medical trebuia să rămână suplinitor sau o persoană din comitetul director. În data de 29 iunie 2021, spitalul solicita furnizorului Roche România SRL aducerea în custodie de reactivi, în baza referatului de necesitate aferent lunii iunie, în valoare de 131.575,65 de lei, fără TVA. Această solicitare a fost semnată de către șeful Serviciului Achiziții Publice care, la acea dată, îndeplinea atribuțiile managerului interimar al spitalului. Prin această manieră de lucru, au fost încălcate următoarele prevederi legale: Legea nr. 98/2016 și a principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții, Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, privind finanțele publice, ordinul nr. 1.792 din 24 decembrie 2002, pentru abordarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordononțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, Legea Nr. 82 din 224 decembrie 1991 – Legea Contabilității, Legea nr. 227/2015, privind codul fiscal actualizat. O altă ilegalitate a fost reprezentată de neînregistrarea în contabilitate a mișcărilor patrimoniale care duc la imposibilitatea estimării ariei și a întinderii consumului de reactivi, cu impact asupra imaginii fidele și asupra poziției financiare, denaturând indicatorii calculați și prezentați în raporturile financiar-contabile.
Lipsa procedurilor de achiziție generează imposibilitatea aprovizionării cu medicamente și materiale sanitare pe buget, UPU, AP, ATI, AP Arsuri și Transplant Hepatic. Lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare duce la imposibilitatea efectuării actului medical, procedurile de achiziție trebuind făcute cu cantități flexibile, deoarece nu există siguranța că toate loturile ofertate primesc câștigători. Lipsa unui reper atrage, întotdeauna, consumul compensator al altuia sau a mai multor repere, pentru a se încerca obținerea efectului dorit.
Totodată, generează imposibilitatea efectuării unei planificări privind achiziția medicamentelor, a materialelor, precum și a cantităților acestora, în funcție de consumuri de încadrare bugetară lunară. Trimiterea comenzii nu înseamnă livrarea instantanee a produselor, uneori, poate dura și o săptămână, pentru că distribuitorii nu mai lucrează pe stocuri, având protocoale interne asupra cărora nu se poate interveni, distanțele mari crescând. Efectuarea sub presiune a tuturor activităților de aprovizionare poate duce la erori ce, ulterior, duc fix la întârzierea achiziționării. Lipsa unor repere din portofoliu va determina scoaterea acestora din anumite scheme de tratament și, în cele din urmă, va duce atât la modificarea consumurilor acestora, cât și a celor care le-au luat local.
Dovezile ilegalităților comise de Serviciul de Achiziții
Conform avizului de însoțire a mărfii nr. 0656, din 31 martie 2021, în depozitul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași intrau 45 de fiole de ser hemotest anti A, 45 de fiole de ser hemotest anti B, 50 de fiole de ser hemotest anti AB, 50 de fiole de ser hemotest anti D monoclonal și 15 fiole de papaină. În luna mai, conform avizului de însoțirea a mărfii nr. 0669, în depozitul unității medicale intrau 45 de fiole de ser hemotest anti A, 55 de fiole de ser hemotest anti B, 40 de fiole de ser hemotest anti AB, 50 de fiole de ser hemotest anti D monoclanal și 10 fiole de papaină. În intervalul martie–mai 2021, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași nu a achiziționat prin SEAP niciun fel de produse sanitare de la furnizorul Balmed SRL.
Deși toate aceste produse medicale au intrat în custodia spitalului, achiziția directă prin intermediul SEAP s-a făcut abia în data de 27.10.2021, când Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași accepta oferta făcută de Balmed SRL și achiziționa 200 de fiole de ser hemotest anti A, în valoare totală de 3.000 de lei, 220 de fiole de ser hemotest anti AB, în valoare totală de 3.960 de lei, 210 fiole de ser hemotest anti B, în valoare de 3.150 de lei, 225 de fiole de hemotest anti D monoclonal, în valoare de 6.885 de lei, și 55 fiole de papaină, în valoare de 2.200 de lei.
Având în vedere că prin SEAP, pe durata anului 2021, nu mai există alte achiziții directe între Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și Balmed SRL, înseamnă că spitalul intra în posesia produselor lunar, dar efectua achiziția directă doar o singură dată pe an, ulterior intrării mărfurilor în posesia sa, fapt care bineînțeles că este complet ilegal.
Incompetența Danielei Nechifor a adus întregul personal al Spitalului „Sfântul Spiridon” în pragul disperării
Întreg personalul Spitalului Sfântul „Spiridon” Iași a semnalat în nenumărate rânduri, către întreaga conducere a spitalului, problemele create de incompetenta Daniela Nechifor, însă nu au fost luate niciun fel de măsuri.
„Urmare a e-mailului primit de la șeful Serviciului Achiziții, Nechifor Daniela, în noaptea de miercuri spre joi, prin care mi se solicită raportarea săptămânală a stadiului procedurilor achiziție, vă transmit următoarele: conform Legii98/2016 și H.G. 395/2016, pentru orice procedură de achiziție se constituie o comisie de evaluare ce răspunde de procedură și nu farmacistul șef singur. – Nu răspund săptămânal pentru etapele derulării procedurilor de achiziție, pentru că nu am competențele necesare, cum nici șeful Achizițiilor nu răspunde de procedurile farmaciei, neavând cunoștință de ele. Să înțeleg că sunt singura capabilă pentru așa ceva? –Faptul că nu a demarat la timp procedurile de organizare a licitației nu poate fi pus în sarcina farmacistului șef, în condițiile în care necesarele pentru începerea derulării procedurii de licitație de la punctul I le-am trimis către Serviciul Achiziții, în septembrie 2020, iar cele de la punctul II, în 27 ianuarie 2021, când s-a întrunit comisia medicamentului. Prin această informare, doamna Daniela Nechifor încearcă să inducă în eroare pe toți cei cărora le-a trimis mail, ca și cum nu de ea depinde demararea procedurilor”.
Personalul medical al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași a tras un semnal de alarmă, precizând că, din cauza Danielei Nechifor, unitatea medicală nu a mai putut fi aprovizionată cu medicamente și materiale sanitare.
„Toate, dar absolut toate procesele de aprovizionare sunt grav, extrem de grav avariate, din momentul în care doamna Nechifor Daniela a devenit șef peste acest serviciu, începând cu lipsa banalelor etichete pentru identificarea preparatelor, lipsa tonerelor, a substanțelor, culminând cu aprovizionarea de medicamente și materiale sanitare. Tot timpul sunt nevoită să fac referate la referate, pentru care nu primesc răspuns, solicitându-mi, de fiecare dată, alt referat, pentru același lucru, că toate celelalte au fost pierdute. În concluzie, eu, farmacistul șef, nu răspund de ceea ce doamna Nechifor Daniela nu a făcut la nivelul serviciului pe care îl conduce. Lipsa ei de acțiune a condus la această situație pe care eu am semnalat-o, în numeroase rânduri și cu diverse ocazii. Am precizat clar că, dacă nu vor fi efectuate proceduri de achiziție, spitalul nu se mai poate aproviziona cu medicamente și materiale sanitare”, spun revoltate mai multe persoane.
Reporterii BZI au încercat să ia, din nou, legătura cu Dan Timofte, acesta fiind însă de negăsit. Actuala șefă a Serviciului de Achiziții nu a dorit să vorbească și a închis telefonul, iar Daniela Nechifor, cea care ar fi orchestrat achizițiile ilegale de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, a precizat că va oferi un punct de vedere zilele următoare.