Aceștia sunt medicii de familie din Iași care încasează cele mai mari venituri! Cum reușesc să obțină lunar mii de euro – FOTO
Dr. Ana-Maria Zlavog, dr. Geovanina Isopel, dr. Doina Mustata și dr. Dragoș Hoescu se numără printre medicii care încasează lunar mii de euro. Aceștia decontează bani frumoși pentru pacienții pe care îi au în evidență și pentru consultațiile oferite
Orice medic de familie trebuie să aibă în evidență un număr minim de pacienți, 800 în mediul urban și 450 în mediul rural, însă nu există un maximum. Venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate per capita și venitul per serviciu. Astfel, jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, iar circa jumătate din venituri sunt obținute din încasările per serviciu.
Care sunt medicii de familie din Iași ce obțin venituri de mii de euro
În topul medicilor de familie cu cele mai mari venituri se numără Ana-Maria Zlavog, ce are cabinetul de familie în localitatea Gârbești, comuna Țibana. Aceasta a decontat, în luna iunie a anului 2023, suma de 19.691,20 lei, 19.460,90 lei din venituri per capita, iar 7.836,40 lei pentru contravaloarea serviciilor medicale oferite în decursul lunii iunie 2023. În luna mai a anului 2023, medicul de familie Ana-Maria Zlavog a avut venituri mult mai mari decât în luna iunie, decontând de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași suma de 46.477,70 lei, 19.651,30 lei din venituri per capita, iar 26.826,40 lei i-a obținut datorită serviciilor medicale oferite pacienților pe durata lunii mai.
Venituri frumoase a obținut și dr. Geovanina Isopel, care deține un cabinet medical în Nicolina. Medicul de familie a decontat, în luna iunie 2023, suma de 25.015,80 lei, dintre care 15.459 de lei din venituri per capita, în timp ce pentru serviciile medicale oferite în această lună a obținut 9.556,80 lei. În luna mai a anului curent, medicul de familie Geovanina Isopel a obținut venituri în valoare de 28.458,80 lei.
Venituri destul de frumoase a obținut și dr. Doina Mustata, medic de familie în municipiul Iași. În iunie 2023, medicul de familie a încasat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași suma de 32.260,70 lei. În topul medicilor care au încasat cei mai mulți bani în luna iunie se numără și dr. Dragoș Hoescu, ce are cabinetul medical în comuna Bălțați. În luna iunie, medicul a decontat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași 35.316,20 lei.
Cum obține venituri un medic de familie
Venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate per capita și venitul per serviciu. Trebuie specificat că pentru pacienții neasigurați medicul de familie nu primește plată per capita. Veniturile provenite din plata per capita au scopul de a asigura buna desfășurare a activității în cabinetul medicului de familie. Din această sumă medicul de familie plătește salariul asistentului medical, utilitățile, toate consumabile necesare în cabinet și suportă modificările sau dotările necesare cabinetului. Plata per serviciu este limitată de numărul maxim de consultații, zilnic putându-se deconta 24 de consultații. Fiecare consultație valorează 5,5 lei, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei.
Astfel, un medic ce oferă 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei. Acestora li se adaugă și maximum două vizite la domiciliu, zilnic, ce sunt cotate cu 15 puncte, astfel că medicii mai pot obține câte 60 de lei. Medicii de familie care obțin cele mai mari venituri au un număr mare de pacienți în evidență, iar important este ca aceștia să fie asigurați.