Acești ieșeni primesc aproape 500 de euro pentru fiecare animal din fermă. Continuă plata subvențiilor de la APIA, pentru anul 2024
Ieșenii primesc subvenții importante de la APIA, dacă dețin bovine în ferme. Cumulat, pot primi, în cadrul mai multor măsuri, subvenții în valoare de aproximativ 500 de euro pe cap de animal. O parte din beneficiari au primit deja avansul din subvenții și urmează să primească și restul banilor. Cei care nu au primit nicio subvenție o vor avea în conturi integral, în următoarea perioadă
Fermierii din Iași care cresc bovine pot obține mai multe subvenții de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Astfel, în cadrul PD 21 – Sprijinul cuplat pentru venit-vaci de lapte, fermierii primesc 296,12 euro/cap de animal. Banii intră, în conturile fermierilor, în lei. De asemenea, se acordă subvenții și în măsura PD 22 – Sprijin cuplat pentru venit-carne de vită. Fermierii primesc 190,82 de euro/cap de animal. Pentru a primi banii, ieșenii trebuie să aibă minimum 10 capete în ferme. Cursul valutar APIA pentru acest an, pentru plăți directe, este de 4,9753 lei pentru un euro. Astfel, crescătorii de vaci din rase de carne primesc în avans suma de 6.645 de lei, pentru minimum 10 capete.
Ieșenii pot încasa subvenții de la APIA în valoare de 500 de euro/cap de animal
De asemenea, crescătorii din Iași primesc 100 de euro pentru fiecare bovină din gospodărie. Este vorba de subvenția acordată în măsura PD-27 – Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști, în condiții optime de sustenabilitate. Potrivit Planului Național Strategic 2023 – 2027, cuantumul acestei subvenții, pentru anul 2024, este de 100 euro/vacă. Pe lista de plată se adaugă și subvențiile APIA care nu au fost incluse la avansul APIA. PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, ecoschemă așteptată de crescătorii care au bifat-o pe cererea de plată. Fermierii primesc 248 de euro/cap de animal. Printre condițiile de eligibilitate se numără creșterea suprafeței spațiului alocat fiecărui animal, asigurarea condițiilor de confort sporite în zona de odihnă a animalelor, asigurarea unor rații furajere optimizate pentru creșterea bunăstării și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Fermierii din Iași trebuie să fie înregistrați în Baza de Date Electronică a ANSVSA și să dețină un cod de exploatație, să dețină autorizare/înregistrare sanitar-veterinară pentru întreaga exploatație, cu cod ANSVSA, și trebuie să respecte cerințele de bază relevante și cerințele specifice pe întreaga perioadă a angajamentului. O parte din beneficiari au primit deja avansul din subvenții și urmează să primească și restul banilor. Cei care nu au primit nicio subvenție o vor avea în conturi integral, în următoarea perioadă. Agricultorii au primit avansul din subvenții în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, bani acordați pentru anul de cerere 2024. Micii fermieri din Iași primesc de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) subvenția de 16 euro la hectar, diferența de plată a subvenției pentru cei care exploatează cel mult 50 de hectare. Banii sunt acordați în măsura PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) – cuantumul pentru 2024 este 52,3478 euro/ha. Plata finală a subvențiilor se realizează până în luna iunie 2025.