Aceste fructe și legume fac minuni: Ajută la imunitate
Există anumite fructe şi legume care pot cu adevărat să te protejeze de guturai sau gripe. De fapt, nu este nicio magie ȋn spatele acestui efect, vitaminele, mineralele şi alte substanţe benefice conţinute de aceste fructe şi legume fortifică organismul, care astfel poate face faţă viruşilor de orice fel fără probleme. Apropo, conform studiilor Harvard Medical School of Medicine, ar trebui să mănânci cel puţin patru sau cinci fructe şi legume pe zi.
Iată care sunt cele mai eficiente fructe şi legume care-ţi vor ȋntări sistemul imunitar:
Fructe şi legume roşii şi negre
Ardei roşu, pepene roşu, roşii, sfeclă, merişoare, coacăze roşii, fructe de pădure, struguri, prune, mere, fasole, vinete, etc.
Se pare că salvarea de la cancer se află ȋn banala roşie datorită licopenului, un antioxidant extrem de puternic care se activează atunci când găteşti roşiile şi care face ca sistemul imunitar să devină cu mult mai puternic, capabil să lupte ȋmpotriva celor mai grele boli. Tot licopenul dă culoarea aceea sângerie ardeiului roşu, dar şi pepenelui sau coacăzelor.
Dar cel mai popular fruct din categoria celor roşii este goji, originar din Tibet şi China, cunoscut şi ca “fructul nemuririi”, care datorită concentraţiei incredibile de minerale, vitamine şi mulţi alţi nutrienţi (inclusiv beta-caroten şi luteină pentru ȋmbunătăţirea vederii) ȋţi ȋntăreşte corpul şi-ţi dă şi mai multă energie. Nu ai nevoie decât de 20 de grame pe zi de goji.
Pe perioada iernii, mănâncă merişoare zilnic pentru a preveni infecţiile urinare, extrem de frecvente ȋn această perioadă. De asemenea, ȋn loc de antibiotice, ai putea lua tinctură de propolis, este foarte eficientă şi deloc dăunătoare organismului.
Afinele sunt recomandate pentru efectul lor anti-aging deoarecere conţin anumiţi antioxidanţi care previn procesul de oxidare, dar sunt la fel de bune şi pentru cei care suferă de inflamaţii de orice fel (mai ales sportivi sau persoane care fac sport de mai mult de cinci ori pe săptămână). Strugurii au acelaşi efect ca şi afinele, dar, din păcate, din cauza conţinutului ridicat de fructoză, nu sunt recomandate persoanelor cu diabet.
Fructe şi legume galbene şi portocalii
Portocale, mandarine, ardei roşii, fructe de pădure, pepene galben, grapefruit, mango, papaya, cartof dulce, cătină, porumb, mandarine, dovleac, etc.
Se vorbeşte numai despre beneficiile vitaminei C din fructele şi legumele de culoare galbenă sau portocalie, dar, de fapt, acestea ȋntăresc sistemul imunitar cu ajutorul zecilor de nutrienţi şi mai ales datorită flavonoizilor, antioxidanţi care nu te păzesc doar de răceli sau gripe, ci şi de boli mai grele, ca diabet sau cancer. Dar şi beta-carotenul şi toate substanţele caretonoide, cele care dau culoarea portocalie, au un rol important ȋn a proteja organismul de factorii de agresivi de mediu, de la razele ultraviolete la poluare sau toxine.
Fructe şi legume verzi, albe şi maro
Broccolli, varză roşie şi verde, conopidă, salată, ceai verde, spanac, seminţe şi nuci de orice fel, germeni de orice fel, fasole, kale, mazăre, ciuperci, cereale integrale, lactate
Această categorie foarte largă de fructe, legume, seminţe şi nuci ȋndeplineşte o grămadă de funcţii – hrăneşte organismul cu grăsimi benefice, foarte necesare ȋn această perioadă a anului, ȋntăreşte corpul cu antioxidanţi, vitamine şi minerale, prevenind formaţiunile canceroase.
Zincul şi seleniul din nuci şi alune, dar şi din cereale integrale sunt substanţele care ȋmbunătăţesc substanţial sistemul imunitar, relaxându-ne ȋn acelaşi timp şi rezolvând toate problemele de piele.