Acesta este ultimul an în care prețul la încălzirea centralizată rămâne neschimbat în Iași! Primarul Mihai Chirica: „Au fost emise facturile pentru încălzire pe septembrie: valoarea gigacaloriei a rămas la fel ca acum patru ani”
După valul de scumpiri la gaze naturale și energie electrică, ieșenii vor simți și o majorare a prețului la căldura furnizată prin centrala de termoficare a municipiului, dar în sezonul 2022-2023. Facturile pe luna septembrie 2021 au fost emise deja, iar valoarea unei gigacalorii a rămas 245 de lei. Până acum au fost achitate aproximativ jumătate dintre facturile emise de Primăria Municipiului Iași. Sistemul de încălzire centralizat al municipiului Iași a fost modernizat pentru a avea o crește considerabilă a eficienței acestuia. Peste 270 de milioane de euro au fost investiți pentru a realiza proiectul
Prețul unei gigacalorii a rămas neschimbat pentru această iarnă. În prezent, valoarea unei unități este de 245 de lei, la fel ca acum patru ani. În iarna anului viitor, ieșenii vor plăti cu 200 de lei în plus la factura lunară pentru energie termică. Prețul pe care îl va plăti un ieșean va ajunge la 345 de lei pe gigacalorie. Primăria Iași va achita o parte din valoarea costurilor suplimentare printr-o subvenție, jumătate din noul preț urmând a fi suportat de autoritatea locală.
„Au fost emise facturile pe luna septembrie a acestui an. Bine, încasările nu sunt pe măsura facturilor emise. În sensul că, până acum, s-a încasat aproape jumătate din valoarea totală facturată. Facturile pentru clienții sistemului centralizat au rămas neschimbate, prețul va fi același ca acum 4 ani. Clienții sistemului centralizat de încălzire sunt avantajați, pentru că valoarea unei gigacalorii a rămas 245 de lei, cu toate că celelalte prețuri la energie au crescut. Sunt și lucruri pe care nu le înțeleg, ca, de exemplu, faptul că bucureștenii plătesc 168 de lei și noi, moldovenii, plătim 245 de lei, dar abordarea noastră este mai responsabilă, pentru că am făcut creșterea tarifului la momentul oportun”, a precizat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.
Blocurile noi, obligate să se branșeze la sistemul centralizat de încălzire
Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a propus recent un proiect prin care toate blocurile nou-construite să fie branșate obligatoriu la sistemul de încălzire centralizat. Primarul Iașului a precizat că această idee de proiect este binevenită, deoarece sistemul de încălzire din Iași a fost modernizat recent, tocmai pentru a-l eficientiza. În trecut, mai mulți ieșeni și-au arătat dezamăgirea pentru serviciile oferite de sistemul de încălzire a orașului. În schimb, acum, după modernizările făcute, eficiența acestuia a crescut considerabil, conform primarului Mihai Chirica.
„Cred că este o soluție bună și trebuie să ne obișnuim din nou cu sistemul centralizat, pe care cetățenii l-au pârât de prea multe ori că este ineficient. Uitați că se poate! Noi am investit foarte mulți bani, peste 270 de milioane de euro, și am reușit să îl facem mult mai eficient acum. Deci, blocurile noi trebuie să se branșeze la sistemul centralizat”, a adăugat Mihai Chirica.
Creșterea prețurilor la combustibil va afecta acțiunile de deszăpezire
Primarul orașului a inspectat ieri-dimineață parcul de deszăpezire al celor de la Citadin SA.
„Sunt peste 156 de echipamente pe care le gestionăm în cadrul departamentului de deszăpezire, coordonat de Citadin. Din cadrul departamentului fac parte și Salubris, Compania de Trasport Public și Serviciile Publice Iași. În prezent avem stocuri de sare, în curtea sediului Citadin SA sunt 3.500 de tone de sare și au sosit și în seara trecută două transporturi. Cert este că vom suplimenta cantitatea de antiderapant oricât de mult este nevoie pentru a face față evenimentelor meteorologice din această iarnă”, a subliniat Mihai Chirica.
Acesta a spus și că prețurile majorate ale combustibilului vor afecta acțiunile de deszăpezire.
„Prețul combustibilului va afecta în mod evident acțiunile de deszăpezire din această iarnă, ceea ce înseamnă că va trebui să gestionăm și mai bine decât în perioada anterioară felul în care se va consuma acest combustibil. Prețul la combustibilii pe care îi utilizăm a crescut cu 20 la sută. În momentul de față avem peste 16 tone de combustibil, dar, dacă este nevoie, putem suplimenta oricând această cantitate. Avem și bani la bugetul local pentru a acoperi toate aceste costuri de deszăpezire, deci nici din acest punct de vedere nu vor exista probleme”, a încheiat primarul Iașului, Mihai Chirica.