Aceasta este comuna bucovineană care a devenit oraș! Se află în top și a depășit Bucureștiul

de: Mirela Gabriela Todosi
14:20, 25 dec. 2024

Aceasta este comuna bucovineană care a devenit oraș! Este vorba despre oraşul Broşteni din județul Suceava (Bucovina), care se întinde pe 594 de kilometri pătraţi, adică o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mare decât cea a Bucureştiului. Broşteni a devenit oraş în anul 2004 și atrage în fiecare an turiști din toate colțurile țării. Orașul Broșteni se află în top și a depășit Bucureștiul.

Aceasta este comuna bucovineană care a devenit oraș!

Comuna Broşteni a fost declarată oraş în 2004 împreună cu alte localităţi din judeţul Suceava. Oraşul din nordul României este situat pe valea râului Bistriţa, la graniţa cu judeţele Neamţ şi Harghita. Oraşul Broşteni din județul Suceava se întinde pe 594 de kilometri pătraţi. Este alcătuit din localităţile Broşteni, Cotârgaşi, Dârmoxa, Frasin, Hăleasa, Holda, Holdiţa, Lungeni, Neagra şi Pietroasa.

Oraşul bucovinean are sub  5.200 de locuitori, potrivit celui mai recent recensământ efectuat în România. Ca aspect, este un orășel tipic montan, aspectul urban fiind prezent doar în centru. Așezarea este pomenită şi de scriitorul Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”, fiind menționată ca locul în care Nică a luat râie de la caprele Irinucăi. Broșteni a fost menționat, pentru prima dată în istorie, în anul 1488, când domnitorul Ştefan cel Mare a dăruit Mănăstirii Voroneţ moşia care îl avea în componență. Până în 1807, localitatea a făcut parte din Braniştea Voroneţului.

Orașul Broșteni a fost atestat în 2024 ca stațiune turistică de interes local. Broșteniul are câteva obiective turistice interesante: Biserica din lemn Sfântul Nicolae, cunoscută și sub denumirea de Biserica-muzeu Ion Creangă, construită în 1779, Casa administratorilor Domeniilor Coroanei (1895), Şcoala din Holdiţa (1905), Cuptorul de ars var din Dârmoxa (1924) şi Piatra simbolică „Ion Creangă”. Orașul este vizitat anual de turiștii care rămân impresionați de peisajele de poveste.

Cel mai frumos sat turistic din țară

Satul Sibiel din Sibiu deține titlul de cel mai frumos sat turistic din țară. Pe lângă peisajele spectaculoase, satul deține și un muzeu unic, Muzeul de Icoane pe Sticlă. Casele de lemn sunt un alt punct de atracție pentru turiștii români, dar și străini.

Când vine vorba de satele care îi fascinează pe turiști, pe placul tuturor este și  satul Biertan din Sibiu. Turiștii români, dar și cei străini sunt fascinați de Sibiu și de împrejurimile sale. O statistică recentă arată că peste jumătate de milion de turiști din toată lumea au ajuns în Sibiu anul trecut. De asemenea, satul Biertan a primit titlul de ,,satul de poveste.” Autoritățile au semnat recent un contract pentru un proiect de reabilitare a centrului istoric, atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

„Biertan merită să fie satul anului pentru că are o recunoştinţă ca Sit Rural UNESCO. Recent am semnat şi un proiect foarte mare în care reabilităm tot centrul istoric al Biertanului pentru a avea o infrastructură mult mai bună atât pentru localnici, cât şi pentru turişti.”, a declarat Stelian Burduhos, consilier turism local Biertan.
O altă zonă de poveste, care atrage turiștii, este Broșteni. Comuna a devenit oraș și depășește ca suprafață Bucureștiul. Orașul Broșteni impresionează prin peisaje și obiectivele turistice, dar și prin amestecul de arhaic și modern.