Accident teribil! Un bărbat a murit pe loc, iar o femeie a fost grav rănită
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2021/10/accident-teribil.png)
Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită grav, duminică dimineața, după ce mașina lor a părăsit drumul și s-a răsturnat, pe DN2, în Urziceni.
Potrivit ISU Ialomița, în accidentul produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN 2, a fost implicată o singură mașină, care s-a răsturnat în afara drumului.
Două victime au fost găsite încarcerate. Este vorba de o femeie, pasager, care a fost scoasă conștientă și a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Spitalul Municipal Urziceni, și de un bărbat, respectiv șoferul, care a fost scos decedat.
Din cercetările făcute de polițiștii din Ialomița, șoferul, care conducea pe ruta Buzău – București, ar fi pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.