Accident rutier la Podu Iloaiei. Un bărbat a decedat. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers – FOTO, LIVE VIDEO, UPDATE

de: BZI.ro
11:27, 01 sept. 2023

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, se pare că acesta s-a produs pe raza localității Podu Iloaiei.

UPDATE 9: Ceilalți doi conducători auto implicați în accident au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

„La data de 01 septembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier, ce a avut loc pe DE 583, la ieșirea din Podu Iloaiei.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între trei autoturisme a avut loc o coliziune.

În urma impactului, unul dintre conducătorii auto a decedat, iar alte două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ceilalți doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

Cercetările continuă”, a transmis IPJ Iași.

UPDATE 8: În trafic, la momentul producerii accidentului, se afla un pompier care a încercat să le acorde primul ajutor victimelor.

„La Podu Iloaiei accident rutier cu 3 mașini implicate, 3 victime, una în stop cardio respirator, s-a dirijat la locul solicitări Tim Smurd , un echipaj de prim ajutor de la Podu Iloaiei, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean tip b, descarcerarea.

T. M., 68 ani şofer politrauma scr neresponsiv la manevre de resuscitare deces ora 12 ( echipaj tim)

T.Vasile, 64 ani pasager dreapta faţă în acelaşi auto, policontuzionat transportat de echipaj Saj tip B către UPU Spiridon

A. George, 54 ani pasager spate dreapta alt auto, contuzie coloana cervicală, contuzie toraco abdominala dirijat NCH cu epa Podu Iloaiei

A. Dragoș, 13 ani pasager spate stânga în acelaşi autoturism, refuză transportul la spital

A. Emanuel, 20 ani șofer alt autoturism, 2 refuză transportul la spital

Ciuche Dorel, șofer Bc 61 ADC refuză transportul la spital”, a declarat Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași

UPDATE 7: Coada ajunge până la Spitalul Mobil Lețcani.

UPDATE 6: În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme.

Declarația șoferului camionetei care a agățat autoturismul șoferului decedat:

„M-a depășit prin dreapta și mi-a ieșit în față și a intrat pe contrasens”, a declarat acesta.

UPDATE 5: Bărbatul decedat, de aproximativ 60 de ani, se deplasa pe direcția Podu Iloaiei- Iași când a încercat o depășire pe acostament, a fost agățat de o camionetă și izbit în celălalt autoturism.

Declarația șoferului autoturismului de care s-a izbit mașina șoferului decedat. A fost supus testării cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ.

UPDATE 4: Alte două persoane rănite în urma evenimentului rutier au fost transportate la spital.

„În urma accidentului au rezultat 3 victime… Dupa efectuarea manevrelor de resuscitare asupra unei persoane aflata in stop cardio-respirator, echipajele medicale au declarat decesul acesteia… Celelalte 2 persoane au fost preluate si transportate la spital”, au transmis reprezentanții ISU Iași.

UPDATE 3: Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost declarat decesul.

 

UPDATE 2: Una dintre victime, un bărbat, ar fi făcut stop cardio-respirator. Medicii încearcă de minute bune să îl resusciteze.

UPDATE 1: Două persoane sunt încarcerate.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

Știre inițială: La fața locului se deplasează o autospecială de intervenție și descarcerare din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iasi si 2 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță  Județean Iași.

„Interventie la un accident rutier produs in orasul Podu Iloaiei. La locul evenimentului se deplaseaza o autospeciala de interventie si descarcerare din cadrul Detasamentului 1 de Pompieri Iasi si 2 ambulante de la Serviciul de Ambulanta  Judetean Iasi”, a transmis ISU Iași.