Accident rutier în București. Un polițist de la Brigada Rutieră a murit
În seara zilei de joi, 25 februarie 2021, în fața Parlamentului a avut loc un grav accident rutier. În coliziune au fost implicate o motocicletă și un autoturism. De asemenea se pare că și un biciclist a fost ușor rănit în evenimentul rutier. Conform informațiilor apărute în presă motociclistul ar fi pierdut controlul mopedului și s-a izbit în plin în vehicul.
Bărbatul care se afla pe motocicletă a rămas inconștient întins pe carosabil. O autospecială aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a ajuns în scurt timp la fața locului. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse și a manevrelor de resuscitare, motociclistul a decedat.
Acesta era polițist la Brigada Rutieră din București și a murit sub ochii colegilor săi. Bărbatul nu se afla în timpul programului de muncă. Totodată și șoferul implicat în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
„În jurul orei 18.56 Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe bd.Libertății.
Conducatorul unui autovehicul care circula pe bd.Libertății dinspre bd. Unirii a intrat în coliziune cu un motociclist.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul motociclistului după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare.
Se efectuează cercetarea la fata locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
Traficul în zona producerii accidentului este restricționat pe parcursul efectuarii cercetării la fata locului”, precizează Brigada Rutieră.
Recomandări pentru evitarea producerii accidentelor rutiere
Oamenii legii acționează în permanență cu scopul de a reduce riscul rutier, de a combate principalele cauze care generează accidentele rutiere și de a salva vieție, dar și pentru a sancționa participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație, fiind un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
Recomandările Poliției Române pentru șoferi pentru a evita producerea accidentelor rutiere:
- Contribuie la siguranţa rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice!
- Planifică-ţi din timp călătoria! Dacă vremea este nefavorabilă renunţă la utilizarea automobilului propriu şi foloseşte transportul în comun.
- Pe carosabil se pot forma zone alunecoase înainte ca termometrul să arate 0˚C. Ia în calcul iminenţa apariţiei poleiului!
- Pleci la drum de sărbători? Nu risca să conduci obosit, ia pauze dese!
- Este foarte important să ai o bună vizibilitate în trafic. Nu pleca la drum până nu ai curăţat complet toate geamurile maşinii.
- Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.
- Distanţele de frânare pot fi de până la 3 ori mai mari pe drumuri alunecoase. Adaptează-ţi viteza şi circulă cu prudenţă!
- Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel!
- Asigură-te că sistemul de control al stabilităţii autovehiculului tău este pornit, pentru a-ţi asigura o tracţiune optimă.
- Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia.
- Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire creează-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşi şi facilitează-le acţiunea!
- Porneşti la drum lung de sărbători? Ca tine procedează alte câteva mii de şoferi! Ia-ţi o rezervă de timp!