Accident rutier în Bucium! Două autoturisme au ieșit în decor. Trei persoane au fost rănite – UPDATE
În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier la Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc în Bucium.
UPDATE 3: Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, a transmis că în urma accidentului din zona Bucium (BJ), o femeie de 30 de ani, aflată la volan, a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, o contuzie toraco-abdominală, precum și un traumatism la gleznă și antepiciorul stâng. Pacienta se află în prezent în investigații medicale.
„Din accident Bucium, B.J., femeie 30 de ani, sofer ,Tcc fara Pc, Contuzie toraco-abdominală, Traumatism gleznă și antepicior stâng, în investigatii”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE 2: Șase persoane au fost implicate.
„Astăzi, în jurul orei 14:20 a fost anunțat un accident rutier prin SNUAU 112, în Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, în care au fost implicate două autoturisme, cu 6 persoane autoevacuate, în municipiul municipiul Iași, pe șoseaua Bucium. La locul solicitării au fost direcționate o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași și o ambulanță cu medic de la SAJ Iași.
În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, un adult, femeie de aproximativ 30 de ani și doi minori, băiat și fată cu vârste de aproximativ 4 ani. După evaluarea medicală la fața locului, victimele au fost transportate la spital de către 3 ambulanțe SAJ, sosite la locul evenimentului rutier.”, a transmis ISU Iași.
UPDATE: Trei persoane au fost rănite.
Știre inițială
Două autoturisme au fost implicate. Vehiculele au ieșit în decor în urma coliziunii.
Nu se cunoaște cauza producerii accidentului rutier.
Nu s-au raportat victime, ci doar pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.
Revenim cu detalii!