Accident rutier grav în comuna Comarna. Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii a două autoturisme – EXCLUSIV, FOTO, VIDEO, UPDATE
În urmă cu puţin timp s-a produs un accident rutier grav în judeţul Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI incidentul auto a avut loc în comuna Comarna. Două autoturisme s-au izbit, iar în urma coliziunii au rezultat trei victime.
„Accident rutier în Comarna, cu două autoturisme implicate. Au rezultat trei victime conştiente, neincarcerate. Intervine o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași şi 2 ambulante de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi (B+C)”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
UPDATE: Şoferiţa autoturismului marca Toyota a oprit pe marginea carosabilului pentru a culege cireşe. Din spate a venit şoferul vehicului marca Audi a intrat în coliziune cu aceasta şi a proiectat-o în afara părţii carosabile.
Ambii şoferi au fost transportaţi la spital, conştienţi. Alcoolemia se va stabili ulterior după ce li se vor preleva probe biologice.