Accident grav la Belcești, în județul Iași. O persoană a decedat, iar una este grav rănită (Exclusiv) – FOTO & VIDEO

de: Cristina Dascălu
23:31, 20 nov. 2021

Sâmbătă seara, în jurul orei 22, s-a produs un grav accident pe raza localității Belcești, din județul Iași, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. O autoutilitară a ieșit în decor și s-a răsturnat, rezultând două victime, în cazul uneia fiind constatat decesul. Cealaltă persoană, grav rănită, a fost intubată și transportată la spital. De menționat că cea de-a doua victimă se află în comă.

Camioneta se deplasa dinspre Hodora către Belcești, iar într-o curbă, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Din primele informații, în autoutilitara implicată în accident se aflau patru persoane. După răsturnarea camionetei, doi dintre cei aflați în mașină au fugit de la fața locului. Aceștia sunt căutați de polițiști pentru a se afla cu exactitate cauzele producerii accidentului.