Accident feroviar mortal la Paşcani. Un bărbat a fost acroşat de trenul Bucureşti – Suceava

de: BZI.ro
10:32, 11 iul. 2022

În data de 9 iulie 2022 s-a produs un accident feroviar mortal în judeţul Iaşi. Conform declaraţiilor făcute de reprezentanţii IPJ Iaşi, un bărbat a fost lovit de trenul Bucureşti – Suceava în zona comunei Lespezi. Lângă acesta s-a găsit şi o bicicletă.

„La data de 9 iulie anul curent, în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul postul de Poliţie Transporturi Feroviare Paşcani au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că trenul Bucureşti – Suceava ar fi acroşat mortal un bărbat, lângă acesta fiind găsită şi o bicicletă. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia pentru stabilirea cauzei morţii persoanei”, a transmis Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi.

 

Bărbatul care a fost accidentat mortal de către trenul CFR are domiciliul în comună Lespezi, avea 41 de ani. În momentul în care a fost accidentat mortal, acesta încerca să traverseze calea ferată printre fire. A fost exclusă, momentan, o sinucidere. Acesta a fost la mai multe cunoștințe, iar în jurul orei 23.00 a plecat spre casă. A ajuns în dreptul căii feratre unde a aşteptat să treacă trenul de marcă, ulterior a traversat fără să se asigure, dar a fost acroşat de trenul care se deplasa pe ruta Suceava – București.