Accident feroviar în Bușteni. Trei persoane au rămas încarcerate
Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au fost grav rănite duminică, după ce mașina în care se aflau au fost zdrobită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din staţiunea Buşteni, pe Valea Prahovei. Circulaţia feroviară a fost blocată între Sinaia şi Buşteni.
CFR anunţă că în urma producerii accidentului, trenul de persoane IR 11031, care circula pe firul I, a lovit un autoturism al cărui şofer a intrat pe linia ferată fară să se asigure. În urma impactului, maşina lovită de tren a fost proiectată pe firul II de cale ferată, de unde venea trenul R 3002, scrie News.ro.
Circulaţia feroviară a fost blocată între Sinaia şi Buşteni la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 129+890, din cartierul Poiana Ţapului, în staţiunea Buşteni.
„Din informaţiile transmise de personalul prezent la locul accidentului rutier, IR 11031 îşi poate continua traseul după acordul Poliţiei, însă trenul R 3002, care are avarii la vagonul nr. 2, în urma impactului, va fi retras în staţia Buşteni, iar călătorii vor fi preluaţi, la ora 14.00, de trenul R 3026”, au transmis oficialii CFR.
Echipajele de salvare au găsit trei victime la locul accidentului, toate încarcarate în mașină: doi adulți și un copil.
Victimele au fost extrase şi preluate de către ambulanţe. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 56 ani, o femeie de aproximativ 76 ani şi un copil de aproximativ 12 ani, toţi având politraumatisme.
Accidente feroviare sunt tot mai frecvente în România. Amintim că în cursul zilei de ieri, 25 noiembrie 2023 un accident feroviar s-a produs într-o localitate din Suceava.
Accident feroviar în Rădăuți
Un accident s-a produs pe calea ferată secundară Dornești – Putna.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.40, pompierii militari au fost alertați cu privire la o coliziune între un tren Regio și o autoutilitară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza municipiului Rădăuți, zona de ieșire spre Dornești.
Mașina în care se aflau patru oameni a fost lovită în lateral de masiva locomotivă LDH care tracta vagoane.
Pompierii militari au constatat că doi dintre răniți erau încarcerați. Victimele au fost extrase din mașină, una dintre ele fiind în stare de inconștiență.
”Toate cele patru persoane din autoutilitară, trei bărbați de 53, 34 și 33 de ani, și o femeie, de 21 de ani, au fost preluate de ambulanțe și transportate la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți”, au transmis pompierii militari suceveni.