Acatistul Bunei Vestiri pentru îndeplinirea tuturor dorințelor. Când și cum se citește pentru a avea spor în toate

de: BZI.ro
10:47, 04 mart. 2022

Pe lângă rugăciunile făcătoare de minuni, credinciosul poate citi și Acatistul Bunei Vestiri pentru îndeplinirea tuturor dorințelor.  Aceste rugi puternice îl ajută pe cel aflat la vreme de deznădejde și neputință să treacă mai ușor peste probleme și să aibă parte de ocrotirea divină. Acatistul Bunei Vestiri are o putere vindecătoare deosebită și îi ajută pe cei în suferință să își găsească puterea și să scape de toate cele rele. Iată când și cum se citește pentru a avea spor în toate.

Acatistul Bunei Vestiri pentru îndeplinirea dorințelor și luminarea minții

Atunci când ne dorim să îndeplinim ceva, să ducem la bun sfârșit o sarcină sau vrem să avem parte de armonie în casă, de sănătate și de ocrotirea divină, putem citi Acatistul Bunei Vestiri. Rugăciunile puternice îl ajută pe credincios să scape de gândurile negre, să nu își piardă speranța și să înfrunte necazurile cu tărie, încredere și credință statornică.

La vreme de boală și suferință putem rosti cea mai puternică rugăciune pentru sănătate, dar și să citim zilnic acatiste și rugăciuni făcătoare de minuni. Dacă suntem copleșiți de suferințe sufletești și de deznădejde sau disperare, de grabnic ajutor sunt Psalmii Maicii Domnului, dar putem spune și o rugăciune pentru liniștea sufletului.

Pentru luminarea minții în cele mai grele momente, dar și pentru îndeplinirea tuturor dorințelor, preoții ne sfătuiesc să citim cât mai des este cu putință Acatistul Bunei Vestiri.

,,Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine, că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul.”

Ce rugăciuni să rostești pentru a avea spor în toate

Acatistul Bunei Vestiri se rostește ori de câte ori credinciosul simte nevoia. În momentele de grea încercare sufletească sau trupească, rugăciunile sunt de grabnic ajutor pentru cel împovărat de griji și necazuri.

Acatistul Bunei Vestiri preaslăvește bunătatea Fecioarei Maria, iar aceste rugi au o forță tămăduitoare deosebită. Pentru a scăpa de rele și a avea spor în toate putem citi zilnic și Acatistul Atotputernicul Dumnezeu, dar și un canon de pocăință către îngerul păzitor.

Mai mult, este bine să spune înainte de culcare rugăciunea serii, aducătoare de liniște sufletească și armonie, dar putem citi zilnic și o rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului.

,,O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea prorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înțelepciunea și învățătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor și a văduvelor; îmbrăcăminte celor goi, sănătate celor bolnavi, izbăvire celor robiți, caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Amin.”

La vreme de necaz și tristețe se citește Acatistul Bunei Vestiri pentru luminarea minții și îndepărtarea celor rele. Aceste rugăciuni de preamărire a Maicii Domnului sunt făcătoare de minuni și îl ajută pe cel greu încercat de probleme să nu își piardă credința și speranța.