Acatist, pomelnic sau sărindar – ce semnificație are fiecare și care este importanța lor

de: BZI.ro
16:13, 12 feb. 2021

Multe persoane au auzit de acatist, pomelnic sau sărindar, dar oare știu exact ce semnificație are fiecare în parte și ce împortanță au? Toți acești termeni bisericești au legătură cu iertarea păcatelor și cu pomenirea credincioșilor, fie că sunt vii sau morți.

De două mii de ani, Biserica se roagă înaintea lui Dumnezeu, la slujbe, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea credincioşilor. Astfel, aceștia sunt pregătiți sufleteşte pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Iar pomenirea credincioşilor ajunge la onoarea absolută în Sfânta Liturghie, deoarece aici Iisus Hristos este prezent pentru noi şi a noastră mântuire.

Iar modalitatea prin care fiecare credincios poate participa la jertfa liturgică a lui Hristos este aducerea liturghiei la Sfântul Altar. Practic, a da liturghie înseamnă a aduce jertfa ta la Altar, cu o lumânare aprinsă, cu un pomelnic, cu o prescură, la care se adaugă şi un ban, conform tradiţiei Bisericii.

Acatist, pomelnic sau sărindar – semnificație

Spre deosebire de acatist, un pomelnic este o lista de nume (vii şi răposaţi), care se dă spre pomenire în cadrul slujbei liturgice. Și aceasta deoarece Sfânta Liturghie se săvârşeşte atât pentru cei vii, cât şi pentru cei răposaţi. Această practică a pomenirii este foarte veche în tradiția bisericească.

Mai mult, dipticele, adică înscrierea numelor celor vii şi a celor răposaţi pe două coloane, au apărut încă din secolul al IV-lea. La fel ca şi în cazul acatistelor, pomelnicele pot fi date pentru ziua respectivă ori pe termen lung: 40 de zile, şase luni ori un an, spre a fi pomenite permanent.

Însă față de acatist, cum este cel care îți protejează căsnicia, dar și de pomelnic, sărindarul reprezintă lista în care trecem numai numele celor răposaţi. Acesta se dă preotului pentru pomenire timp de 40 de zile sau, mai precis, la 40 de Liturghii.

Atunci când dăm un pomelnic, trebuie neapărat să fie însoțit și de o lumânare aprinsă. Iar aceasta poate deveni o punte de lumină spirituală care ne ajută să conectăm mai uşor conştiinţa noastră la conştiinţa divină.

Ce nume nu trebuie trecute în pomelnic

De asemenea, conform tradiției bisericești, anumite nume sau persoane nu trebuie trecute în pomelnic. Și este vorba tocmai de cei care au refuzat sau refuză în timpul vieții contactul cu divinitatea ori cei care L-au refuzat pe Dumnezeu. De asemenea, nu trebuie să-i trecem pe cei care au ales să-și pună singuri capăt zilelor. Și aceasta deoarece sinuciderea este considerată a douăsprezecea și cea mai înaltă treaptă a păcatului.

Nu în ultimul rând, nu vom trece în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi ori pruncii avortaţi. Însă nici pe cei care se ocupă cu vrăjitoria, ghicitul, descântecul sau care fac parte din secte religioase. Aceasta este valabil și pentru cei care au dispărut însă nu există certitudinea că sunt și decedați.

Așadar, bentru un bun creștin, e important să aibă cunoștințe cu privire la acatist, pomelnic sau sărindar, dar și ce semnificație are fiecare în parte.