ABA Prut-Bârlad a emis aproape 500 de avize și autorizații de alimentare cu apă de la începutul anului

de: evelina.chitoroaga
02:00, 11 aug. 2020

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis în prima parte a anului 2020 aproape 500 de avize și autorizații de gospodărire a apelor, cele mai multe fiind eliberate pentru sistemele de alimentare cu apă și sistemele de canalizare. Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din Botoșani, Iași, Vaslui și Galați au efectuat în ultimele două luni peste 180 controale

În prima jumătate a anului 2020, Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin specialiștii din cadrul Serviciului Avize – Autorizații au emis 439 de acte de reglementare și consultanțe tehnice. Documentele au fost eliberate de Sistemele de Gospodărire a Apelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, fiind vorba despre 140 de avize de gospodărire a apelor, 195 de autorizații de gospodărire a apelor, 5 avize de amplasament și 99 de consultanțe tehnice.

„Cele mai multe avize de gospodărire a apelor emise de către ABA Prut-Bârlad și Sistemele de Gospodărire a Apelor din subordine au fost pentru sisteme de alimentare cu apă, sisteme de canalizare/epurare a apelor uzate, acestea fiind în număr de 44 acte, ca pondere importanța fiind urmată de avizele pentru proiecte de alimentare cu apă pentru irigații și modernizări sau reabilitări infrastructura de irigații cu 28 acte”, au declarat reprezentanții ABA Prut-Bârlad.

ABA Prut-Bârlad a aplicat sancțiuni în valoare de peste 75.000 lei

De precizat și faptul că inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din Botoșani, Iași, Vaslui și Galați au efectuat în ultimele două luni 187 controale, din care 30 la unitățile administrativ-teritoriale, privind starea de salubritate a cursurilor de alimentare cu apă . Astfel, 23 de controale au fost realizate la acumulările din categoriile de importanță C și D, iar alte 6 la unitățile potențial poluatoare. De asemenea, au fost realizate 6 verificări la unitățile care efectuează lucrări de extragere a agregatelor minerale din albiile cursurilor de apă, iar alte 5 la unitățile care administrează sau exploatează sisteme de alimentare cu apă și stații de epurare în sistem centralizat.
În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 75.000 lei. În alte 104 situații au fost realizate verificări la iazuri de decantare, depozite deșeuri etc.

„Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad preferă o atitudine constructivă și de îndrumare, trasând în faza inițială măsuri de remediere a neconcordanțelor constatate, urmând ca într-o fază ulterioară, în cazul nerespectării măsurilor trasate, să aplice sancțiuni punitive”, au mai precizat reprezentanții ABA Prut-Bârlad.

Se reiau exproprierile de terenuri în bazinul hidrografic Prut-Bârlad

Reamintim și faptul că ABA Prut-Bârlad a reluat exproprierile de terenuri vizate prin proiectul pentru reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic Prut-Bârlad. Valoarea totală a proiectului „Fazare Proiect Lucrări pentru reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic Prut-Bârlad” este de 7.872.000 cu TVA, iar la finalul lunii iulie 2020 a fost semnat și contractul de audit al proiectului. Proiectul inițial „Lucrări de reducerea riscului la inundații în bazinul Prut-Bârlad” are o însemnătate deosebită în comunitățile riverane din spațiul hidrografic Prut-Bârlad, vizând protejarea cetățenilor din zonele cu risc ridicat de inundații și dezvoltarea sigură a localităților. Pentru municipiul Iași, impactul și beneficiile lucrărilor hidrotehnice executate în cadrul proiectului se referă la scoaterea de sub efectul viiturilor cu probabilitatea de 1 procent a circa: 14.000 locuitori; 5.000 locuințe; 3.000 agenți economici.