A venit nota de plată pentru Messi! Amendă pentru fotbalist și Barcelona, după omagiul adus lui Maradona!

de: BZI.ro
02:00, 03 dec. 2020

Lionel Messi i-a adus un omagiu lui Diego Maradona, la meciul FC Barcelona – Osasuna, scor 4-0, însă fotbalistul argentinian a fost sancționat. Comisia de Competiții a hotărât ca Messi să fie amendat cu 600 de euro, după ce și-a dat jos tricoul de joc și a afișat altul, purtat de Maradona la Newell’s Old Boys în sezonul 1993 / 1994. Astfel, a fost vorba despre o sancțiune ușoară, având în vedere că penalizarea putea ajunge până la 3.000 de euro.
De asemenea, FC Barcelona a fost amendată cu 350 de euro, iar Comisia de Competiții a hotărât să mențină cartonașul galben arătat de Mateu Lahoz lui Lionel Messi. Barcelona ar urma să facă apel pentru cartonașul galben arătat lui Messi, sperând că se vor lua în calcul și precedentele din La Liga, când jucătorii au făcut gesturi similare, iar sancțiunea a fost ștearsă.

Cartonașul arătat lui Messi, explicat pe larg de arbitru: cum a motivat Lahoz „gestul lipsit de empatie”!

Arbitrul Antonio Miguel Mateu Lahoz, din Valencia, nu a trecut peste regulament și l-a sancționat pe Messi. „Zero empatie, 100 la sută regulamentar!”, au scris argentinienii de la „Olé” despre galbenul pe care vedeta Barcelonei l-a văzut. Catalanii de la „Mundo Deportivo” au dezvăluit ce a scris arbitrul în raportul de joc. Lahoz a intrat în detalii, specificând chiar și sezonul în care Diego Maradona a purtat tricoul respectiv.

„În minutul 73, jucătorul cu numărul 10, Messi Cuccittini Lionel Andres, a fost avertizat cu cartonaș galben, pentru că și-a scos tricoul după marcarea unui gol și pentru arătarea unui tricou nou, al echipei Newell’s Old Boys, din sezonul 93 / 94, care avea numărul 10 pe spate”, a scris Lahoz.