A suferi sau a nu suferi de rusofobie

O grea provocare la adresa clasei politice decidente lansează în aceste zile Adrian Severin. Acesta îi transmite lui Vladimir Putin o lungă și consistentă scrisoare deschisă. Prin care îi cere nici mai mult nici mai puțin decât să nu îi identifice pe conducătorii de azi ai României cu România însăși. La fel cum se poate subînțelege că nici noul țar, Vladimir Putin nu poate fi identificat cu Rusia. Provocarea este atât de puternică, încât necesită cumva un răspuns. Dar, până la un răspuns, sunt obligatorii câteva comentarii.

Adrian Severin nu este un personaj oarecare. E un reputat dascăl specialist de primă mărime în diverse ramuri ale Dreptului. A fost ministrul Reformei în primul Guvern după 1990. Ulterior a deținut poziția importantă de ministru al Afacerilor Externe într-o perioadă extrem de dificilă pentru România, în care, printr-o serie întreagă de acrobații diplomatice și nu numai, ne luam avânt pentru o mare și spectaculoasă traversare. Dintr-un stat al nimănui, dintr-o zonă gri extrem de periculoasă a sud-estului european, ne pregăteam să facem un salt riscant, aderând, încă nepregătiți fiind, la NATO și la Uniunea Europeană. Severin a fost unul dintre principalii deschizători de drum. Tot el a deținut de două ori succesiv, caz unic în analele europene, președinția OSCE. În fine, a fost parlamentar european și nu unul oarecare. O anchetă și un proces mizerabil, orechestrate de binomul SRI-DNA, l-au condus după gratii. De unde același Severin a ieșit șubrezit politic, dar întărit moral. Iar acum îi lansează lui Vladimir Putin o provocare grea. Care, în același timp, reprezintă și o provocare pentru decidenții politici de la București.

Adrian Severin susține în calitatea sa de analist politic, cu tot background-ul pe care îl are în spate, un lucru în esența lui simplu. Și anume că multiplele legături dintre români și ruși sunt mai puternice decât motivele care ar putea să pună cele două popoare în raporturi de ostilitate. Și asta, după cum susține Severin, în ciuda unor capcane pe care ni le-a întins și unora și altora istoria sau a unor capcane plantate uneori de către conducătorii celor două state.

Și, tocmai de aceea, Vladimir Putin este solicitat de către Adrian Severin să facă un efort și să admită o realitate aparent contrară afirmației de mai sus. Și anume că noi nu am fi intrat în NATO și Uniunea Europeană pentru că ne-am fi temut de expansionismul rusesc și am fi dorit astfel să ne protejăm. Și că nu am păzi în calitate de gardian, cu o consistentă susținere americană, frontiera de sud-est a Europei, temându-ne de o agresiune a Moscovei. Și, cu atât mai puțin, că am intenționa, în conivență cu partenerii noștri euro-atlantici să violăm frontierele Federației Ruse, angajându-ne într-un conflict militar cu aceasta. Severin îi atrage atenția lui Vladimir Putin că facem parte din alianța politică și militară NATO, că suntem obligați la loialitate în raport cu partenerii noștri, dar că, în același timpm nutrim sentimente de simpatie, de prietenie chiar față de poporul rus și față de Federația Rusă și că nici prin cap nu ne-ar trece să ne manifestăm vreodată în mod ostil. Aparent sau nu, avem de-a face cu o fractură logică.

Să nu ne ascundem după degete. În ciuda tuturor declarațiilor unor politicieni din Europa sau de peste Ocean, baza militară de la Deveselu, aparținând acum NATO, precum și celelalte baze militare deținute în România de Statele Unite ale Americii sunt plantate nu pentru a ne apăra de extratereștri, ci pentru a-i da un semnal ferm Federației Ruse cum că există o linie roșie, peste care nu poate să treacă. Poate putem pur și simplu uita faptul că, fie în calitate de inamici, fie în calitate de aliați, ne-am aflat cam de opt ori în istorie sub ocupație rusă. Poate putem uita de regulamentul organic elaborat și impus României de către generalul baron Pavel Kiseleff, cel care a administrat o vreme România aflată sub ocupație militară rusă. Suntem poate capabili să uităm de Pactul Ribbentrop-Molotov, în urma căruia România Mare a dispărut literalmente, fiind ciopârțită prin decizia tandemului Stalin-Molotov. Înainte ca cei doi să fi devenit dușmani, ei au fost o vreme camarazi. Tovarăși de drum, într-o cumplită cruciadă împotriva Europei de Răsărit. Poate uităm și de Tezaurul României, pe care l-am încredințat temporar statului rus și care nu ne-a mai fost niciodată înapoiat. Poate ne dovedim loviți de amnezie. Atât de loviți, încât ignorăm toți anii cumpliți în care România, sub ocupație sovietică sau nu, a fost silită să facă parte din lagărul socialist și să joace după muzica compusă la Kremlin. Poate suntem capabili, cum sugerează Severin, să punem în contrabalanță lucrurile pozitive care ne leagă de Rusia, cel mai relevant probabil fiind faptul că Moscova, alături de alte state, a încurajat în cele din urmă crearea României moderne. Poate în contrabalanță putem așeza ortodoxismul, deși Biserica noastră este independentă de Moscova, și bogatele tradiții culturale și artistice care leagă cele două popoare.

A-i cere însă lui Putin să nu-i identifice pe conducătorii României cu cetățenii săi, adică pe conducătorii aleși cu alegătorii lor, mi se pare puțin prea mult. Este perfect adevărat – și noi trăim această realitate cumplită – că se întâmplă ca, după ce românii au fost păcăliți în alegeri, ei să descopere la scurt timp că liderii nu le mai reprezintă interesele. Deși sunt legitimi. Totuși, atunci când liderii mari ai lumii își elaborează politicile, iar Vladimir Putin este unul dintre liderii mari ai lumii, ei trebuie să țin cont în primul și în primul rând nu atât de sentimentele care animă unele popoare, ci de poziția ostilă sau amicală a conducătorilor lor. Și să reacționeze cu pragmatism în raport cu mișcările de pe tabla de șah politic ale celorlalți conducători.

A-i cere lui Vladimir Putin să admită că între națiunea română și conducătorii ei s-a creat o prăpastie atât de mare, încât conducătorii nu ar mai trebui băgați în seamă, este la fel de provocator ca și când i-ai cere aceluiași Vladimir Putin să admită că, la rândul său, nu reprezintă întotdeauna sentimentele și voința poporului rus. A-i cere lui Putin să pornească de la premiza că oamenii care conduc la București sunt nu numai nevrednici, ci și total nereprezentativi, echivalează cu a face în oglindă afirmația că aceeași situație s-ar putea să existe și la Moscova.

Demersul în sine însă trebuie apreciat, indiferent de modul în care este argumentat de Adrian Severin, din simplul motiv că încearcă să calmeze lucrurile. Să toarne o găleată de apă rece deasupra capetelor prea înfierbântate și prea îmbătate de putere de la București. E un fel de „bate șaua, ca să priceapă iapa”. Severin i se adresează lui Putin, pentru ca apelul să fie perceput și înțeles cumva de către Klaus Iohannis și camarila sa.