A scăzut numărul ieșenilor care au luat în mod necuvenit subvenții de la APIA. O nouă listă cu fermierii datornici a fost publicată pe site
A scăzut numărul ieșenilor care au primit subvenții de la APIA în mod necuvenit și trebuie să dea banii înapoi. O nouă listă cu fermierii datornici a fost publicată pe site-ul APIA, iar prejudiciul este de peste 10.000 de lei
Fermierii din Iași sunt mai atenți la datele din documentele depuse la APIA, prin care solicită subvenții, astfel că numărul celor care trebuie să dea banii înapoi pentru că i-au primit în mod necuvenit a scăzut. O nouă listă cu fermierii din Iași ce sunt datornici la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost publicată pe site-ul instituției. Aceștia au obținut subvențiile în mod necuvenit pentru terenurile agricole sau pentru animalele din gospodării și acum trebuie să returneze banii primiți parțial sau integral în acest an. Fermierii din Iași trebuie să returneze subvenții în valoare de 10.000 de lei.
„Nu este un fenomen faptul că fermierii trebuie să dea înapoi sume primite în mod necuvenit. Am observat în ultimii ani că sunt mai atenți la completarea cererilor unice de plată, cer informații și nu sunt probleme nici la efectuarea controalelor în teren”, susține Sergiu Jităreanu, director APIA Iași.
A scăzut numărul ieșenilor care au luat subvenții în mod necuvenit
Dacă se constată că un beneficiar nu îndeplinește criteriile de eligibilitate sau nu respectă angajamentele ori alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea ajutorului sau sprijinului prevăzute de legislaţia agricolă sectorială, plata nu se efectuează ori se retrage în întregime sau parţial. În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, dacă este cazul. Dobânzile se calculează pentru perioada cuprinsă între termenul-limită de plată pentru beneficiar, care este indicat în ordinul de recuperare şi care nu poate depăşi 60 de zile şi data rambursării sau a deducerii.
În cazul în care se stabileşte că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informaţiile necesare din motive de neglijenţă, sprijinul se refuză sau se retrage în întregime. Totodată, beneficiarul este exclus de la aceeași măsură sau de la acelaşi tip de operaţiune pentru anul calendaristic în care se face constatarea şi pentru anul calendaristic următor. În această perioadă se efectuează plata avansului din subvenții. Fermierii din Iași au primit 10 milioane de euro.
Fermierii primesc avansul din subvenții
Atât fermierii cu terenuri agricole, cât și cei cu ferme cu animale primesc avansul din subvenții, de 70 la sută din cuantumul stabilit pentru fiecare schemă de plată. Astfel, ieșenii cu terenuri agricole primesc aceleași subvenții ca în anul 2021. Cuantumurile stabilite de APIA pentru plățile din campania 2022 sunt următoarele: Schema de plată unică pe suprafață – SAPS – 96,2796 euro/ha, Plata redistributivă pentru intervale – între 1 ha și 5 ha, inclusiv – 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv – 48,7184 euro/ha.
Cuantumul pentru sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) pentru vacile de lapte, pentru anul 2022, este de 347 de euro pe cap de animal. Astfel, fermierii ar trebui să primească 70 la sută din această sumă, adică 242,9 euro pe cap de animal. Cuantumul SCZ ovine/caprine pentru anul de cerere 2022 este de 15,91 euro/cap animal. APIA le plătește crescătorilor 70 la sută din această sumă, adică 11,137 euro/cap animal. În anul 2022 au depus cereri unice de plată peste 17.000 de fermieri care exploatează 280.000 de hectare de terenuri agricole.
Pe de altă parte, a scăzut numărul ieșenilor care iau subvenții de la APIA în mod necuvenit și pentru că în fiecare an, înainte de campania de depunere a cererilor unice de plată, specialiștii APIA se duc în comunele ieșene pentru a discuta cu fermierii.