A scăzut numărul de locuri vacante disponibile ieșenilor în luna martie 2021. Patronii caută în continuare angajați cu studii superioare care să lucreze în domeniile construcții, servicii sau industrie

de: Raluca Costin
02:00, 11 mart. 2021

Ieșenii au la dispoziție mai puține locuri de muncă în luna martie 2021, comparativ cu luna precedentă. În perioada 10-17 martie, patronii din Iași oferă 432 de joburi în domenii precum construcții, servicii sau industrie. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), din numărul total de joburi oferite de patroni, 339 sunt pentru persoanele cu studii medii, iar 93 pentru cele cu studii superioare

În continuare angajatorii din Iași oferă salarii atractive persoanelor cu studii superioare care vor să se angajeze. În ultima perioadă au apărut multe joburi vacante destinate acestor persoane care vor să lucreze ca ingineri, psihologi sau designeri de grafică. Cele mai multe posturi vacante sunt în domeniul construcții, unde se caută 188 de angajați. Din numărul total de joburi disponibile în domeniul construcții, în jur de 30 locuri de muncă sunt pentru posturile ingineri construcții civile, hidrotehnice și inginer energetician.

Aceștia pot câștiga până la 4.500 de lei lunar, în funcție de postul ocupat. În industrie sunt 42 de locuri de muncă vacante, în Iași, în această perioadă, iar în confecții a scăzut numărul de joburi disponibile, fiind nevoie de 31 de confecționere în firmele din județ care activează în acest domeniu. Alte 154 de locuri de muncă sunt disponibile în domeniul servicii, iar ieșenii cu experiență în sănătate și asistență socială se pot angaja în această perioadă prin intermediul AJOFM.

Noi cursuri de recalificare profesională pentru ieșeni vor începe la jumătatea lunii martie 2021

Începând de săptămâna viitoare vor fi organizare cursuri de recalificare profesională, de către specialiștii din cadrul AJOFM Iași. Persoanele șomere, care sunt în căutarea unui loc de muncă, și vor să se specializeze într-un anumit domeniu, pot urma cursurile de recalificare profesională organizate de AJOFM. Șomerii pot să urmeze gratuit cursurile de coafeză, inspector resurse umane, electrician, specialist în construcții sau în domeniul agricol. Singura condiție pentru înscrierea la aceste cursuri este ca ieșenii să fie șomeri care primesc indemnizația de șomaj.

Cursurile durează 3 luni și presupun atât proba teoretică, cât și cea practică. În anul precedent au finalizat aceste cursuri 230 de șomeri, iar 60 la sută dintre aceștia au reușit să se integreze din nou pe piața muncii, schimbându-și meseria și domeniul de activitate, cum este și cazul electricianului Cristian Tănasă. De asemenea, patronii din Iași care au înregistrat pierderi financiare din cauza pandemiei COVID-19 pot obține ajutoare financiare de la stat, prin intermediul AJOFM.

Antreprenorii din Iași pot solicita în continuare, pentru angajați, ajutorul de șomaj tehnic

Unul dintre cele mai importante ajutoare este șomajul tehnic. Antreprenorii care vor să obțină 75 la sută din salariul fiecărui angajat căruia i-a fost suspendat contractul de muncă pe motiv de șomaj tehnic pot depune documentația la sediul AJOFM Iași. Pentru lunile ianuarie și februarie 2021 au fost plătite ajutoare financiare în valoare de aproape 10 milioane de lei, drept ajutor de șomaj tehnic.

Acesta se acordă în anul 2021 în aceleași condiții ca și în anul precedent. Pentru angajații trimiși în șomaj tehnic, patronii vor primi 75 la sută din salariu, iar pentru salariații care câștigă mai mult de 3.918 lei brut pe lună, adică 2.291 de lei în mână, și care sunt trimiși în șomaj tehnic, angajatorii sunt obligați să suporte diferența până la 75 la sută din salariul brut total al angajatului, așa cum prevede Codul Muncii. În anul 2020, AJOFM Iași a efectuat plăți în valoare de 25 de milioane de euro drept ajutor de șomaj tehnic.