A.S.F., piețele financiare non-bancare și pandemia. Piața asigurărilor, imună în fața COVID-19
Sectorul asigurărilor din România a ieșit negativ la testul pentru SARS-CoV-2, dar pozitiv la volumul primelor brute subscrise. Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele nouă luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.
Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns, în intervalul ianuarie – septembrie 2020, la 6,87 miliarde lei, în creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au scăzut ușor, cu 1,3% în intervalul de referință, până la valoarea de 1,64 miliarde lei.
Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze dinamici pozitive și în primele 3 trimestre ale anului 2020, cu un volum al subscrierilor de aproximativ 351 milioane lei, în creștere cu aproximativ 18% față de aceeași perioadă a anului precedent, majorându-și ponderea în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de A.S.F. la 4,1%.
Supravegherea sectorului asigurărilor în 2020
Pe perioada derulării anului 2020, Autoritatea de Supraveghere Financiară a întreprins o serie de măsuri speciale, adaptate pentru susținerea piețelor financiare nebancare, prin reducerea cotelor taxelor cu 25%, măsuri legislative adecvate pentru continuarea monitorizării activității pieței asigurărilor, dar și în scopul protejării sporite a consumatorilor de servicii de asigurare. De asemenea, pe tot parcursul anului, A.S.F. a facilitat transmiterea preponderent electronică a raportărilor trimestriale pentru evitarea factorilor de risc, ca urmare a manifestării epidemiei COVID-19.
Reperele legislative ale anului 2020
Autoritatea de Supraveghere Financiară a avut o activitate intensă în zona reglementării pieței asigurărilor pentru a veni în sprijinul entităților din piață, dar și în sprijinul asiguraților.
Modificarea și completarea Normei nr. 20/2017, prin Norma 36/2020, reprezintă un pas important în etapa digitalizării polițelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 36/2020 care modifică art. 10 alin. (11) din Norma A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Una dintre principalele modificări conținute în aceste norme o reprezintă articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate. Modificările sunt menite să vină în sprijinul asiguraților RCA, în sensul simplificării procedurii de verificare a existenței unui contract de asigurare civilă obligatorie auto valabil. Astfel, dovada încheierii asigurării RCA se poate face atât pe suport din hârtie, cât și în format electronic, în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate.
De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară a inițiat încă un proiect pentru modificarea și completarea Normei A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Printre cele mai importate aspecte abordate în procesul de revizuire a normei se numără:
clarificarea condițiilor de autorizare și practicare a asigurării RCA, în sensul în care autorizarea nu se aplică doar pentru practicarea RCA în România, ci permite asigurătorului RCA să practice această activitate pe întreg teritoriul UE;
clarificarea termenului în care informațiile cu privire la încheierea contractelor RCA și daunele avizate sunt transmise către baza de date cu asigurările RCA încheiate pe teritoriul României (baza de date AIDA care este dezvoltată și administrată de către BAAR);
clarificarea condițiilor în care contractele RCA pot rămâne în vigoare în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului asigurat și în special în cazul vehiculelor pentru care se efectuează transferul de proprietate ca urmare a încetării unui contract de leasing financiar;
completarea obligațiilor asigurătorilor RCA de a transmite informații cu privire la stabilirea gradului de răspundere în producerea accidentului și la modul de soluționare a cazurilor de culpă comună;
clarificarea modului de evaluare a prejudiciilor pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia prin stabilirea documentelor în baza cărora contravaloarea acestor prejudicii poate fi solicitată și clarificarea modului de calcul a perioadei pentru care se acordă despăgubiri;
modificarea sistemului bonus-malus în sensul aplicării diferențiate a malusului în funcție de severitatea accidentului, respectiv dacă în urma producerii acestuia au rezultat sau nu vătămări corporale sau decesul unor persoane;
introducerea posibilității completării formularului de „Constatare amiabilă de accident” prin intermediul unei aplicații electronice agreate în comun de către asigurătorii RCA.
Alte două proiecte de norme, lansate de către A.S.F., sunt în curs de implementare: proiectul de Normă pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare și proiectul de normă privind pregătirea profesională a distribuitorilor în asigurări și/sau reasigurări.
Parteneriate cu EIOPA
Autoritatea de Supraveghere Financiară din România este prima autoritate de supraveghere europeană care, din 2020 a lansat un proiect de asistență tehnică privind consolidarea funcției de supraveghere a conduitei pe piața de asigurări, în parteneriat cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Comisia Europeană. Proiectul prevede ca asigurătorii și intermediarii în asigurări să fie supravegheați și controlați în viitor, din punct de vedere al conduitei, în baza unor proceduri și ghiduri complexe, ce vor fi elaborate de experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și din cadrul Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale.
Controale ferme și măsuri adecvate
Autoritatea de Supraveghere Financiară a analizat toate elementele incluse în raportările transmise de societățile de asigurare și, după caz, a aplicat sancțiuni societăților care nu au respectat prevederile legale cu privire la plata dosarelor de daună, cu privire la conduita în raport cu asigurații, precum și cu privire la modul de desfășurare a activității de asigurare.
În luna septembrie a anului 2020, A.S.F. a acordat cea mai mare amendă din istoria instituției. În perioada iulie – septembrie 2020, A.S.F. a derulat un control inopinat la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., având ca temă verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice calculate în conformitate cu Norma nr. 38/2015. În urma acțiunii de control au fost constatate deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare.
Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea societății, conform prevederilor legale, cu o amendă de 600.000 de lei. Totodată, în urma activității de supraveghere realizată asupra elementelor incluse în raportările transmise de societate pentru data de 30 iunie 2020, au fost constatate deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital. Conform prevederilor legale, pentru deficiențele constatate A.S.F. a aplicat următoarele măsuri: sancționarea societății cu amendă în sumă de 1,5 milioane de lei; sancționarea Directorului general și a Directorului executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către A.S.F.