A riscat o înțepătură de păianjen după ce a băgat degetul într-o gaură în pământ
Un bărbat din Australia a riscat o înțepătură de păianjen, din pură curiozitate. Acesta voia să afle ce anume se află într-o gaură din pământ. Acesta a descoperit respectivul orificiu în curtea casei sale și a fost intrigat de acest lucru. Astfel, curiozitatea fiind prea mare, individul a băgat degetul însă era să o pățească destul de rău.
Cei mai mulți dintre noi suntem suficient de inteligenți pentru a nu băga degetele în locuri ciudate, dar nu toată lumea e capabilă să își stăpânească curiozitatea. Un utilizator al unei rețele sociale a descoperit o gaură ciudată și neagră care semăna cu un tunel în pământ. El a postat imaginea pe internet și a spus că dacă primește suficiente voturi își va băga degetul acolo!
A riscat o înțepătură de păianjen
Cum toată lumea a votat pentru acest act de curaj, individul a fost nevoit să-si pună planul în aplicare. Șiu totuși, aceasta a fost o idee foarte proastă. Mai întâi a luat o gură de tărie să își facă curaj, iar apoi și-a băgat degetul în respectiva gaură. Însă o astfel de gaură dubioasă aparține de obicei unui păianjen periculos.
Din fericire, păianjenii din această specie nu sunt veninoși, însă unii dintre cei mai periculoși păianjeni au o mușcătură teribilă. În veninul lor există o substanță numită Robustoxin care poate cauza durere extremă și chiar oprirea sistemului circulator.
Se pare că pentru a-și prinde prada, ei își fac o astfel de groapă și o acoperă cu pânză. De obicei nu sunt agresivi cu oamenii, decât dacă simt că le este amenințat cuibul. Iar în astfel de situații nu au nicio problemă să își înfigă colții în intruși. Tocmai de aceea ideea acestui bărbat a fost o idee proastă. Din fericire, el a fost norocos, a scăpat neatins, dar povestea s-ar fi putut termina foarte urât.
Cum poți să scapi de păianjeni
Păianjenii sunt printre cele mai răspândite artropode care se găsesc în locuințele și gospodăriile oamenilor. Întâmplarea face ca aceștia să fie și foarte greu de eliminat. Și aceasta mai mult pentru că ei se pot adăposti în locuri din cele mai diverse: crăpături ori găuri fie ele în pământ fie în pereți. Se știe că mușcăturile de păianjeni pot fi deosebit de grave în anumite cazuri, însă cel mai adesea ele cauzează iritații grave sau chiar reacții alergice severe. Iar uneori, dacă nu se intervine rapid medical, chiar se poate muri.
Însă dacă vă confruntați cu asemenea creaturi și vreți să scăpați de păianjeni, trebuie să știți că aveți la îndemână destule remedii naturale. În primul rând, ar trebui să astupați toate găurile și fisurile, din pereți sau din gospodărie. Iar pentru în casă, când spălați pe jos, adăugați în apă uleiuri esențiale de mentă, ceai verde sau eucalipt, ale căror mirosuri îi deranjează pe păianjeni. La fel de eficiente sunt și coaja de lămâie dar și lemnul de cedru.
Așadar, oricât de curioși ați fi când găsiți o astfel de gaură, nu introduceți degetul acolo deoarece riscați o înțepătură de păianjen periculos sau chiar o mușcătură de șarpe.