A murit reputatul compozitor ieșean Octavian Nemescu. De numele lui sunt legate apariţia şi evoluţia curentului spectral românesc

de: Cristian ZAVASTIN
16:37, 07 nov. 2020

Octavian Nemescu, reputat compozitor şi profesor de al cărui nume sunt legate apariţia şi evoluţia curentului spectral românesc, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei. Nemescu, tatăl cineastului Cristian Nemescu, a avut o contribuţie decisivă la emanciparea mişcării de avangardă din componistica românească.

A făcut parte din a doua generaţie pe această direcţie (cea a anilor 1970) care a lansat o nouă avangardă, având drept ideal nu negarea tradiţiei, precum precedentele, ci recuperarea originilor.

Premii obținute de compozitor ieșean Octavian Nemescu

A obţinut opt premii din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (U.C.M.R.), între anii 1980 şi 2013, precum şi Premiul Academiei Române (1980), premiul internaţional de compoziţie „Aaron Copland” (SUA, 1970), două premii ale Grupului de muzică experimentală de la Bourges (Franţa – 1980,1982), Prix de la Confederation Internationale de Musique Electroacoustique (C.I.M.E. – 1985) şi medalia jubiliară „Tristan Tzara” (pentru contribuţii deosebite la emanciparea mişcării de avangardă în artă), în 1996. În 2004, a primit Ordinul şi Medalia „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer clasa I.

Născut în 1940, la Paşcani, a studiat compoziţia cu Mihail Jora la Universitatea de Muzică din Bucureşti, între anii 1956 – 1963, ulterior participând la cursurile internaţionale de specializare Ferienkurse de la Darmstadt. În 1978, a obţinut titlul de doctor în muzicologie, la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, avându-l îndrumător ştiinţific pe Sigismund Toduţă. Tema tezei sale de doctorat a fost „Capacităţile semantice ale muzicii”, iar teza a fost tipărită, sub acelaşi titlu, de Editura Muzicală (Bucureşti, 1983).

Cadru universitar la Brașov și bucurești

A fost cadru universitar la Braşov (1970 – 1978) şi la Bucureşti (din 1990), unde preda compoziţia. De numele său (şi al altor colegi din generaţie) sunt legate apariţia şi evoluţia curentului spectral românesc, pe orientarea spectralismului isonic, curent impulsionat de Corneliu Cezar, începând cu anul 1965, dar, mai ales, a celui arhetipal, bazat pe o estetică a esenţializării. A realizat proiecte, având o factură ritualică, cu desfaşurări vaste, în spaţiu şi timp, în dorinţa de a scoate actul de interpretare muzicală din contextul sălii de concert şi de a-l reamplasa în natură.

A compus piese simfonice, corale, camerale, electroacustice, muzică ambientală, metamuzici, muzică imaginară, ritualuri colective şi individuale ce implică toate simţurile.  Muzica lui a fost cântată în multe dintre centrele culturale importante ale Europei, Asiei şi în SUA. Parte dintre lucrările sale sunt înregistrate şi au fost lansate pe zece discuri de autor şi multe antologii de creaţii muzicale contemporane, editate de diferite case de discuri din România şi Europa.