A muncit din greu în fermele din Italia, s-a întors în țară și a deschis o afacere sută la sută românească. Tânărul fermier: „Am vrut să lucrăm pământul nostru” – FOTO

de: evelina.chitoroaga
04:00, 28 mart. 2020

„Model de bună practică” au numit afacerea acestui ieșean specialiștii din domeniul agricol. Tânărul fermier a reușit, cu ajutorul fondurilor europene, să pună bazele unei afaceri de succes în localitatea natală. Numărul tinerilor care accesează fonduri nerambursabile este în creștere. Aceștia investesc în mici afaceri care dezvoltă comunitatea locală. „Prețul pe litrul de lapte e mic. Dar acela nu face, eu nu fac. Atunci cine mai muncește?”, spune fermierul din comuna Popești.

Start-up în domeniul agricol. Așa s-ar putea numi afacerea pe care fermierul Costel Stan a dezvoltat-o timp de patru ani în comuna natală. După ce a muncit o perioadă în Italia, tot în agricultură, și a reușit să facă niște economii, nu a mai rezistat din cauza dorului de casă și familie și s-a reîntors în țară. Aici nu a vrut să stea pe ajutor social, ci s-a apucat tot de agricultură. Cu banii economisiți a achiziționat primele vaci din rase românești.

„Am înființat ferma în anul 2016, când am luat 5 vaci. Pe parcurs m-am dezvoltat. Eu am lucrat în Italia în sere și după 5 ani de muncă acolo am zis că e timpul să vin acasă, să lucrez pământul nostru”, spune fermierul.

40.000 de euro pentru tânărul fermier

Reîntors pe meleagurile natale, a auzit că tinerii sunt ajutați să obțină fonduri europene pentru a-și deschide ferme. S-a hotărât să obțină și el fondurile nerambursabile pentru tinerii fermieri și a depus un proiect european care la scurt timp a fost aprobat la finanțare. Fermierul a obținut 40.000 de euro, fonduri nerambursabile, obținute în două tranșe. Toată suma primită a fost investită într-o fermă 100 la sută românească.

„Cu banii din fondurile europene am luat 16 vaci din rasa Bălțata Românească și am făcut și două solarii. Suntem în creștere, ne gândim să mergem pe rasa mixtă, lapte și carne”, spune Costel Stan.

„Am vândut tot ce am produs”

Atât fermierul, cât și soția lui sunt toată ziua în fermă și îngrijesc animalele. Văcuțele fie sunt hrănite cu furaje, fie sunt scoase la păscut de fermierul care încearcă să le crească cât mai natural pentru ca și produsele vândute să fie naturale și sănătoase. Tot ceea ce a produs până acum a vândut în piață sau direct la poarta fermei. Anul acesta au cumpărat și câțiva purcei pentru consumul propriu.

„Noi le vindem acolo unde este cerință. Până acum am vândut tot ce am produs, lapte, brânză, legume. Nu ducem lipsă de clienți pentru că suntem la piață și ne cunoaște lumea”, spune micul producător.

„Fără muncă nu se poate”

Deși mulți întreprinzători români cu ferme vor să închidă din cauza prețului prea mic pentru litrul de lapte, fermierul nu se teme că o să dea faliment. Mai mult, în această perioadă, când toată lumea se teme că vânzările vor fi afectate, fermierul spune că pandemia de coronavirus nu se resimte foarte mult în mediul rural.

„Nu interacționăm cu multe persoane și așa nu ne îmbolnăvim. Vreau în continuare să mă ridic, dacă oi putea, cu afacerea. Așa e, prețul e mic. Dar dacă acela nu mai face, eu nu mai fac, cine mai muncește? Trebuie multă muncă la fermă. Fără muncă nu se poate face nimic”, mai spune fermierul.

Exemplu de bună practică

Ferma ieșeanului a fost dată drept exemplu de bună practică în mediul rural de către specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași care promovează exemplele de bună practică pentru multiplicarea fermelor familiale de succes. Astfel, la o vizită în teren, aceștia au constatat că la nivelul județului sunt aproape în fiecare comună ferme de succes, una dintre ele fiind la Popești.

„Ferma familială zootehnică de la Popești, care beneficiază de fonduri europene, îndeplinește condițiile privind obținerea unui lapte igienic prin utilizarea mulsului mecanic și cele privind gestionarea gunoiului de grajd”, susțin reprezentanții DAJ.

Zeci de afaceri ale tinerilor fermieri, în județul Iași

Fondurile nerambursabile alocate tinerilor fermieri au fost accesate rapid de ieșenii care au vrut să dezvolte afaceri în mediul rural. Numai anul trecut au fost semnate 16 contracte de finanțare în valoare de peste jumătate de milion de euro. În cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) au fost aprobate în jur de 40 de planuri de afaceri ale ieșenilor care vor să investească fonduri nerambursabile în mediul rural. O parte dintre acestea reprezintă proiecte depuse în cadrul GAL-urilor din Iași.