A mers la talcioc să vândă morfină! Bărbatul din Iași, luat ca din oală de polițiști! Individul a scăpat de temniță, după o decizie definitivă a magistraților ieșeni!

de: evelina.chitoroaga
02:00, 19 ian. 2021

Un bărbat din Iași, acuzat că este dealer de morfină, a scăpat de temniță. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelul formulat de Ioan Gavrilă. Astfel, acesta a primit în final o pedeapsă diminuată și cu suspendarea executării, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc

A mers la talcioc să vândă morfină! Bărbatul din Iași, luat ca din oală de polițiști! Totuși, individul a scăpat de temniță, după o decizie definitivă a magistraților ieșeni!
Astfel, Curtea de Apel Iași a admis ieri apelul formulat de către Ioan Gavrilă.

„Instanța admite apelul declarat de inculpatul Ioan Gavrilă împotriva sentinței penale din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași. Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, de la 3 ani și 6 luni de închisoare, la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare. Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliul Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară, fie în cadrul Direcției de Exploatare Patrimoniu. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare acestei decizii. Definitivă”, au menționat magistrații ieșeni.

Ioan Gavrilă, acuzat că este dealer de morfină

Procesul lui Ioan Gavrilă a început pe 6 septembrie 2019. Atunci, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea în judecată a ieșeanului. Acesta din urmă a fost acuzat de trafic de droguri de mare risc.
Conform anchetatorilor de la DIICOT, Ioan Gavrilă a fost prins de oamenii legii având asupra sa zeci de fiole cu morfină. În urma prinderii acestuia, el a fost dus la audieri. Ancheta a continuat, iar la câteva luni, ieșeanul a fost trimis de procurori în fața instanței de judecată.
De altfel, pe lângă pedeapsa aplicată lui Ioan Gavrilă, judecătorii ieșeni au dispus și confiscarea de la acesta a zeci de fiole cu morfină.

„Instanța confiscă de la inculpatul Ioan Gavrilă 80 de fiole etichetate „Morfină Zentiva 20 mg/ml” – soluție injectabilă – clorhidrat de morfină cu lichid, introduse în 16 cutii inscripționate „Morfină Zentiva 20 mg/ml”, reprezentând probă, precum și 5 fiole etichetate „Morfină Zentiva 20 mg/ml” – soluție injectabilă – clorhidrat de morfină cu lichid, introduse într-o cutie care conține morfină, reprezentând contraprobă”, au arătat judecătorii ieșeni.

Bărbatul din Iași, luat ca din oală de polițiști: „Am găsit fiolele cu morfină la gunoi!”

Anchetatorii au afirmat că, pe 4 iunie 2017, la ora 10:45, agenți din cadrul Poliției Locale Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în incinta Talciocului, au prins o persoană, identificata ca fiind Ioan Gavrilă, care oferea spre vânzare 18 cutii sigilate a câte 5 fiole fiecare, cu inscripția „Morfină Zentiva 20 mg/ml – soluție injectabilă”.

„Fiind întrebat cu privire la proveniența respectivelor fiole, inculpatul Ioan Gavrilă a declarat că le-a găsit la o pubelă de gunoi din Iași și a încercat să le vândă cu suma de 180 de lei, respectiv câte o cutie cu 5 fiole contra sumei de 10 lei. Cutiile cu fiole găsite asupra inculpatului au fost ridicate de către polițiști. Prin ordonanța procurorului din 12 iunie 2017, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice a probelor înaintate, de către un specialist din cadrul Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor”, au menționat procurorii DIICOT Iași.