A început semnarea contractelor cu beneficiarii din Iași ai granturilor cuprinse între 5.000 și 120.000 de euro/fermă
A început semnarea contractelor cu beneficiarii din Iași care s-au înscris în Măsurile 1 și 2 unde pot obține granturi cuprinse între 5.000 și 120.000 de euro
O parte dintre beneficiarii din Iași care au fost selectați la finanțare în măsurile 1 și 2, derulate în acest an, au semnat contractele de finanțare. În total, din Iași, în cele două măsuri, sunt eligibili aproape 1.000 de beneficiari. Înscrierile s-au făcut la finalul lunii mai 2022 iar banii trebuie să ajungă în conturile beneficiarilor până la finalul acestui an. În Măsura 1, microgranturi de câte 5.000 de euro pentru SRL, PFA, întreprinderi individuale și familiale, din sectorul agro-alimentar, bugetul a fost epuizat în primele două zile de înscrieri. Interesul a fost atât de mare din partea antreprenorilor încât sistemul s-a blocat în primele minute. La fel s-a întâmplat și în cazul înscrierilor în Măsura 2, a schemei de finanțare pentru fermieri și antreprenori din sectorul agro-alimentar adoptată prin OUG 61/2022 – granturi de capital de lucru de câte 5.000-120.000 de euro. Sistemul s-a blocat iar specialiștii au intervenit pentru ca beneficiarii să poată solicita ajutoarele financiare.
A început semnarea contractelor de finanțare de către beneficiarii din Iași
De precizat este faptul că dosarele depuse în Măsura 1 sunt gestionate de către cei din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) iar cele din Măsura 2, de către specialiștii Agenției pentru IMM-uri, care coordonează fondurile acordate antreprenorilor din Iași, Bacău, Suceava, Botoșani, Neamț și Vaslui. Specialiștii susțin că antreprenorii din Iași care s-au înscris în program și sunt eligibili la finanțare au venit în ultimele zile să semneze contractele de finanțare. IMM-urile, societățile agricole, cooperative agricole, organizații de producători, cu activitate autorizată într-unul din codurile CAEN prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022 sunt eligibile la finanțare. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15 la sută din cifra de afaceri și nu poate depăși suma 120.000 euro.
Evaluarea dosarelor se va face până la finalul lunii iulie 2022
Administrator al schemei de ajutor de stat pentru cele două măsuri este Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE) și APIA. Finanțările se vor acorda pe principiul „primul venit, primul servit”, în ordinea depunerii cererilor de finanțare, situație care i-a nemulțumit pe antreprenorii din Iași. De asemenea, solicitanții pot contacta în orice moment specialiștii la numărul unic de tip call-center 021 9059. La nivel național au fost înregistrate 10.961 de înscrieri, dintre care 9.678 eligibile și 1.283 respinse automat de sistem. Evaluarea ar trebui să fie făcută până la finalul lunii iunie 2022. Toți aplicanții acceptați, inclusiv în urma contestațiilor, sunt rugați să urmărească informațiile actualizate de pe platforma electronică granturi.imm.gov.ro. În limita bugetului alocat măsurii, vor fi transmise notificări privind admiterea la contractarea ajutorului de stat.
Acestea se vor regăsi în contul solicitanților, care vor fi atenționați în acest sens și pe adresa de corespondență. Specialiștii mai spun că a început semnarea contractelor de către cei care au fost declarați eligibili la finanțare iar pe parcursul perioadei de evaluare beneficiarii pot să semneze documentele.