A început depunerea cererilor pentru despăgubirile de secetă, la Iași. Documentele se depun la Direcția Agricolă – UPDATE
Începând cu 16 octombrie 2024, a demarat depunerea cererilor pentru despăgubirile de secetă, la Iași. Fermierii au termen 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a adunării de urgență. Peste 100 de agricultori au depus documentele la Direcția Agricolă Iași
UPDATE 29 octombrie 2024: Perioada de depunere a cererilor s-a încheiat.
„S-a terminat perioada de depunere a cererilor pentru acordarea grantului privind seceta pedologică și acum ne aflăm în plin proces de verificare și centralizare a cererilor. Avem peste 3000 de cereri depuse. Printre cele mai afectate comune se numără Șipote, Andrieșeni, Vlădeni. Cele mai afectate culturi sunt cele de porumb și floarea soarelui. În ceea ce privește data acordării despăgubirilor, aceasta va fi anunţată în mod oficial de către Ministerul Agriculturii”, au transmis reprezentanții Direcției Agricole Iași.
Știre inițială
Fermierii din Iași care au procese verbale de constatare a pagubelor trebuie să depună la Direcția Agricolă o cerere pentru solicitarea despăgubirilor de secetă. Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot depune/transmite instituției o cerere de solicitare a grantului. Documentul va fi însoțit, după caz, de copia declarației de multiplicare, depusă cu număr de înregistrare la Inspectoratul pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, și de copia actului de inspecție în câmp a agentului multiplicator, pentru cultura lucernă – lot semincer. Cererea de solicitare a grantului poate fi transmisă la DAJ și prin fax sau poștă sau în format electronic, prin e-mail. Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.
A început depunerea cererilor pentru despăgubirile de secetă, la Iași
Ajutorul de stat sub formă de grant este în cuantum de 1.000 lei/ha și se acordă pentru suprafața calamitată cu grad de calamitare mai mare de 30% și până la 100% inclusiv, prevăzută în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se stabilesc prin înmulțirea grantului de 1.000 de lei cu suprafața calamitată prevăzută în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole. Fermierii din Iași au început să depună documentele, sperând că vor primi banii mai repede.
„Am depus pentru 60% porumb calamitat, și 50% floarea-soarelui calamitată. Dacă ai 100 de hectare, primești ajutor pentru 60 de hectare. Procentul e stabilit de comisie, iar cei care au procent de sub 30% nu primesc nimic. Oricum, e foarte greu. Până în noiembrie, trebuie să plătim facturile, inputuri, totul”, spune Cezar Musteață, fermier din sudul județului Iași, care administrează sute de hectare.
Fermierii au fost nemulțumiți, anul trecut, de sumele acordate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), tot pentru despăgubiri de secetă. Aceștia au încasat 100 de lei la hectar.
Fermierii primesc despăgubiri de secetă pentru 39 de culturi
Anul acesta, în urma colectării datelor de către comisia formată de un inspector al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) și unității administrativ teritoriale, au fost depuse 4.000 de înștiințări, pentru circa 110.000 hectare declarate calamitate.
Doar 60% dintre acestea au fost declarate eligibile de către comisia de evaluare a datelor. Fermierii primesc despăgubirile de secetă pentru 39 de culturi, respectiv orz, orzoaică, ovăz, floarea-soarelui, porumb, pomi fructiferi, viță-de-vie, levănțică, plante medicinale, cânepă, plante furajere, legume proaspete. Ordonanța privind despăgubirile pentru secetă a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare de la 15 octombrie 2024. Plata granturilor ar trebui făcută până la 31 decembrie 2024. Fermierii din Iași au solicitat despăgubiri în valoare de 2.500 de lei la hectar, însă vor primi doar 1.000 de lei la hectar. Începând cu 16 octombrie 2024, a demarat depunerea cererilor pentru despăgubirile de secetă, la Iași.