A început demolarea staţiilor de tramvai din Iaşi. Totul pentru ca noile garnituri PESA să poată ieşi la stradă – FOTO

de: Bujor Elena Nicoleta
11:17, 05 aug. 2021

Astăzi, 5 august 2021, au început lucrările de demolare a staţiilor de tramvai din municipiul Iaşi. Noile garnituri PESA achiziţionate din Polonia nu pot ieşi la stradă din cauza faptului că peroanele nu sunt conforme cu dimensiunile acestora.

Prima stație la care au loc modificări ale stațiilor este cea din Piața Unirii. Vatmanii trebuie să oprească cu câțiva zeci de metri înaintea stației pentru a putea coborî călătorii în siguranță.

Peroanele făcute pentru tramvaiele vechi nu se potrivesc pentru noile garnituri PESA

Caz de „Cascadorii râsului”, la Iași! Cele două tramvaie PESA aduse recent în municipiul Iași nu pot fi scoase prea curând nici măcar în probe. Totul, din cauza peroanelor prea mari din unele zone ale orașului și a copertinelor din stații, care pot bloca accesul noilor mijloace de transport public aduse din Polonia.

În mai multe zone din oraș, peroanele din stațiile Companiei de Transport Public (CTP) au fost lățite pentru a încăpea mai mulți călători. În plus, acestea au fost înălțate, bordurile fiind mai mari în stațiile apărute după modernizarea căii de rulare din cartierele Iașului. Încă de ieri-dimineață, 3 august 2021, inginerii CTP erau în stațiile de tramvai din zona Gării, unde măsurau de zor peroanele, pentru a vedea cum pot fi aduse la nivelul noilor mijloace de transport.

În zone precum Podu Roș, Canta, Nicolina sau Bucșinescu au fost modificate anterior peroanele, în urma lucrărilor de modernizare a străzilor. În cea mai mare parte, lucrările au fost făcute de firma Conest SA, o societate abonată la bani publici. Lucrările au fost făcute după proiectul adaptat de la Primărie.

Dacă în alte zone din Iași, peroanele au fost extinse în urmă cu ceva timp, în alte zone, precum Țuțora sau Bucșinecu, au fost desfășurate proiecte în ultimele luni. Atunci se știa despre achiziția acestor tramvaie, însă peroanele nou-apărute au fost realizate după proiectul vechi, adaptat pentru actualele mijloace de transport în comun. Amintim că CTP a trecut și la mutatea unor stații, odată cu noua bandă unică din Nicolina.

Reacția conducerii CTP Iași: „Nu sunt probleme cu peroanele!”

Cristian Stoica, directorul CTP Iași, a menționat, însă, că nu sunt probleme mari și că peroanele vor fi adaptate pentru noile tramvaie unde se impune acest lucru.

„Trebuie pregătiți unii pași pentru instruirea oamenilor, pentru mentenanță și alte chestiuni. Nu sunt alte probleme. Totul ține de măsurători. Sunt tramvaie cu podea joasă, sunt mai late și trebuie să ne adaptăm. Stațiile au fost făcute pentru tramvaiele care circulă acum în oraș. Noi măsurăm peroanele pentru a le aduce la noile standarde. Acum facem o evaluare și, unde măsurătorile cer, se vor adapta pentru noile tramvaie”, a spus Cristian Stoica, directorul CTP Iași.

În cursul lui 2019 au fost achiziționate și unele copertine pentru stațiile de transport public. Dintre acestea, 20 au fost montate la peroanele pentru tramvaie. Cum și acestea blochează accesul noilor tramvaie în stații, ele vor fi înlocuite.