A început curățenia spațiilor verzi din Iași. Se taie copacii din mai multe cartiere

de: Vlad Alexa
04:00, 28 apr. 2020

La nivelul municipiului Iași a început curățenia și întreținerea spațiilor verzi. Astfel, de luni, 27 aprilie, echipele SC Servicii Publice Iași toaletează mai mulți arbori din oraș. Este vorba despre copaci din următoarele amplasamente: strada Vasile Lupu (nr. 80, respectiv nr. 134), șoseaua Iași – Tomești, Calea Chișinăului și bulevardul Virgil Săhleanu.
Intervențiile SPI au loc la solicitările reprezentanților Consiliului Județean, ai Primăriei Municipiului Iași și ale unor persoane fizice.

„Toate toaletările de arbori menționate au avizul Agenției pentru Protecția Mediului. Concret, angajații municipalității vor face lucrări de eliminare a ramurilor uscate și lucrări de toaletare în verde în vederea formării și echilibrării arborilor (toate lucrările prevăd îndepărtarea a maximum 25 la sută din coroana arborilor). Ramurile uscate vot fi tăiate de la bază, iar cele verzi vor fi scurtate cu maximum 25 la sută din lungime. Tăieturile vor fi făcute oblic (în pană) și vor fi sigilate cu vopsea ecologică pentru a preîntâmpina apariția dăunătorilor și uscarea arborilor”, au explicat reprezentanții municipalității ieșene.

Toaletările se fac cu echipe specializate

Toaletările se fac cu ajutorul platformelor cu braț de ridicat, cu motofierăstraie și cu alpiniști utilitari, iar crengile rezultate vor fi transportate în depozitul SPI cu autobasculante. „În situația în care apar urgențe (ramuri rupte, arbori înclinați/rupți/ putrezi/cu pericol de prăbușire), echipele SPI vor acționa în vederea eliminării pericolului”, au mai precizat reprezentanții municipalității ieșene.