A început campania de plantare a arborilor în municipiul Iași. Iată ce specii sunt pregătite pentru oraș

de: Petronel Ștefan
02:00, 11 feb. 2025

În această perioadă, muncitorii de la Servicii Publice Iași au început campania de plantare a arborilor prin oraș. În total, vor fi aduși aproximativ 2.000 de copaci

Pregătirile de primăvară sunt în toi la Iași. Chiar dacă este vremea rece, unele specii de plante pot fi folosite acum – cum este cazul copacilor care au fost crescuți în pepinieră până la un punct, iar ulterior sunt replantați în spațiile verzi din oraș.

Campanie de plantare arbori în Iași

Deja, în multe cartiere, lucrările au început, precum în Tătărași, Cantemir sau Păcurari. Proiectul încă nu este finalizat, iar în următoarele săptămâni, muncitorii vor continua să amenajeze zonele. În urmă cu un an, Servicii Publice a mai plantat 1.200 de copaci pe malurile Bahluiului.

„Unde este nevoie, noi plantăm, am început deja de câteva zile campania. Am intervenit pe strada Vasile Lupu, în Tătărași, la blocurile din Păcurari, pe șoseaua Națională, pe aleea Grigore Ghica Vodă, în Copou, pe Esplanada Oancea, în spate la cinema Republica, în Piața Națiunii, pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în parcul de lângă Biserica Bărboi, pe bulevardul Independenței, în curtea primăriei, în față la IPJ Iași. Mai avem și alte zone în evidență. Am schimbat puțin metoda față de anii trecuți. Dacă înainte plantam arbori, din fondul forestier, de o calitate inferioară, acum plantăm doar copaci crescuți în pepiniera noastră, unde au fost ținuți sub supraveghere și au mai multe șanse să se prindă. Avem undeva la 2.000 de arbori de plantat în această perioadă”, a declarat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice Iași.

Ce specii de copaci vor fi în oraș

Copacii care sunt aduși sunt frasin, carpen, ulm, molid și brad. Totodată, în marile parcuri din Iași, Parcul Copou și Expoziției, se fac acum lucrări pentru amenajarea peisagistică de primăvară. De asemenea, compania va avea în stoc peste un milion de flori care vor înfrumuseța spațiile verzi din oraș.

„Ca specii, avem frasin, carpen și ulm, iar ca rășinoase avem molid și brad. De obicei, primim sesizări de la oameni, însă în perioada de primăvară, deoarece vor mai mulți copaci în cartier. Deja am început amenajările pentru primăvară, se lucrează în toate parcurile. Așteptăm totuși să treacă acest episod de ger ca să putem săpa pământul și să plantăm florile și arbuștii. Ca în fiecare an, este o perioadă aglomerată, în care avem multe de amenajat”, a mai precizat Laurențiu Ivan.

De asemenea, compania mai face lucrări de amenajare în cartiere, în această perioadă. Gardurile vii și cele metalice sunt înlăturate complet, iar în schimb este montat gazon rulouri. Lucrările sunt organizate pe mai multe centre: centrul 1 – străzile Codrescu și Oastei, toată zona din planul 2 și 3; centrul 2 – pe strada Arcu; centrul 3 este în zona aleea Rozelor; centrul 4 – bulevardul Cantemir și Decebal; centrul 5 – în zona Tătărași, strada Vasile Lupu; centrul 6 – pe aleea Mușatini; centrul 7 este în Hlincea; centrul 8 – în Păcurariul vechi.

Plantarea de arbori, în Iași, a început în forță, iar la final, aproximativ 2.000 de copaci vor înfrumuseța orașul.