A fugit moartea după ea, dar nu a reuşit să o prindă! Femeia care se afla în ambulanţă izbită frontal a fost preluată de medici de la un alt accident. A scăpat ca prin minune de două ori la câteva minute distanță

de: Bujor Elena Nicoleta
15:39, 19 feb. 2023

Astăzi, 19 februarie 2023, a avut loc un accident rutier grav. O ambulanţă a fost izbita frontal de un autoturism care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.

În ambulanţă se afla o pacientă preluată de la un alt accident rutier, cel mai probabil ce produs anterior în comuna Fântânele. Din nefericire, femeia de 72 de ani a avut parte de două experienţe tragice.

„Pacienta P.M., de 72 ani, este pacientă care se afla în ambulanţă implicată în accident, ce fusese implicată într-un alt accident rutier anterior acestuia (în primul accident era pasageră spate mijloc, fără centură de siguranță, iar în al doilea accident se afla pe targa ambulanţei). Prezintă contuzie toraco-abdominală, posibil fracturi costale stângi și fractură col femural stâng, plagă contuză cot dreapta. Nu declara pierderea stării de conștientă. Stabilă hemodinamic și respirator, este în investigații”, a mai spus prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Citește și: Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere! Iată cum o ambulanţă este izbită frontal de un autoturism, la Iaşi