A fost arestat preventiv după ce polițiștii l-au oprit în trafic
Un bărbat de 51 de ani, din comuna Tansa, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, pentru control, pe DJ 246, în comuna Tansa, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Tansa. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 19 noiembrie, bărbatul cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă.