„Guvernul a pregătit Ordonanța de Urgență care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar si nedidactic”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Potrivit acestuia, Ministrul Muncii începe, de luni, consultările cu reprezentanții sindicatelor, începând cu cei din Educație.
Lider sindical: „Din păcate, nu este un guvern credibil. Marți vor afla răspunsul nostru”
La finalul unei săptămâni de grevă, Guvernul a venit cu aceleași promisiuni respinse deja de sindicaliști.
Este vorba despre bonusuri de maximum 2500 de lei, acordate în două tranșe. Din acești bani, dascălii au dreptul să își cumpere doar materiale didactice, la care vor trebui să aducă documente justificative, consemnează Antena 3 CNN:
De partea cealaltă, sindicaliștii cer o majorare salarială de 25 de procente.
„Nu ne-am dorit acest lucru, nu hotărăște un lider de sindicat când începe o astfel de acțiune de protest. Dar dacă unii își imaginează că, după astfel de declarații făcute duminică, de luni va înceta greva, se înșală amarnic.
De luni, elevii au trei zile pentru a se înscrie la Bacalaureat
Nu este un guvern credibil, din păcate. Marți vor primi răspunsul din partea noastră”, a declarat Marius Nistor, președintele federației sindicale „Spiru Haret”.
Rămas să conducă guvernul în contextul grevei profesorilor, premierul Ciucă a primit sfaturi de la sindicaliști.
„Vreau sa fac un apel către prim-ministrul Nicolae Ciucă: să nu rateze această șansă unică, istorică, post -decembristă, de a fi premierul care a redat demnitatea și respectul pentru profesori”, a spus Bogdan Manea, reprezentat al FSLI din județul Gorj.
În plină grevă, luni ar trebui să înceapă și înscrierile pentru examenul de Bacalaureat. Elevii de clasa a 12-a au la dispoziție zilele de luni, marți și miercuri pentru a-și depune actele.