A crescut în familia unui profesor universitar, dar întreg universul său s-a năruit la 17 ani! Alina Elena-Pâșu: „S-a temut că o s-o părăsesc, că părinții naturali mă vor lua înapoi!”
Alina Elena-Pâșu, o ieșeancă în vârstă de 31 de ani, își dorește cu ardoare să-și găsească părinții naturali. Tânăra nu are prea multe informații care s-o ajute în acest demers, știind doar că este născută în comuna Belcești, județul Iași, în data de 24.06.1991. Când avea mai puțin de 2 ani, Alina a fost dată spre adopție, fiind crescută de o profesoară de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Tânăra credea că este născută în data de 24.01.1991, în Belcești, județul Iași. Conform certificatului actual, aceasta a aflat că, de fapt, este pe 24.06.1991. Alina Elena-Pâșu știe că a fost adoptată direct de la o casă de copii, dar nu cunoaște numele acesteia. Deși are propria sa familie și este la rândul său mama unei fetițe, Alina nu este pe deplin împăcată, dorindu-și să afle adevărul despre familia sa biologică. Ieșeanca a început deja procedurile legale pentru a-și găsi părinții, dar orice informație o poate ajuta să-și îndeplinească visul.
Alina Elena-Pâșu își dorește cu ardoare să-și găsească părinții biologici
Alina Elena-Pâșu a fost adoptată în anul 1993 de o profesoară de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Femeia avea atunci în jur de 50 de ani, neavând copii și nefiind niciodată căsătorită. Aceasta nu i-a vorbit niciodată Alinei despre părinții biologici, însă, la 17 ani, tânăra avea să afle că a trăit într-o minciună.
„Nu știu dacă am fost la o casă de copii din Belcești sau din Iași, în anul 1993 s-au finalizat actele de adopție, dar mama mea adoptivă spune că m-a luat undeva la un an și șase luni sau un an și opt luni. Este foarte în vârstă acum și nu mai reține toate detaliile, niciodată nu mi-a confirmat că sunt adoptată, a trebuit să merg eu pe la poliția de proximitate ca să-mi spună exact ce și cum. Multe informații le-am aflat de la alții, nu de la ea. Nu știu de ce a acționat așa, ea a terminat Facultatea de Filosofie, a predat Psihologie și Sociologie, ar fi trebuit să știe cum să gestioneze chestiile astea. Doamna este născută în anul 1942, m-a adoptat în 1993, când avea 49-50 de ani. Nu știu dacă înainte se învăța că trebuie să-i spui copilului din timp că este adoptat, ca să nu se ajungă la alte chestii. Unii cred că s-a temut că o s-o părăsesc, că părinții naturali mă vor lua înapoi. Am aflat 100% că sunt adoptată la 17 ani, în 2009-2010, de la polițistul de proximitate din Păcurari”, a declarat Alina Elena-Pâșu.
Alina Elena-Pâșu: „Rudele, prietenii și vecinii știau că sunt adoptată, doar eu nu!”
Deși nu știa că este adoptată, Alina Elena-Pâșu simțea că legătura dintre ea și mama sa este cam rece. Copil fiind, punea tot felul de întrebări despre tatăl său, însă acestea rămâneau mereu fără răspuns.
„Am simțit că ceva nu este în regulă, nu prea avea timp să stea cu mine, era plecată în delegații, fiind profesor universitar. Acum este pensionară, dar nu pot să aflu nimic de la ea, deoarece mereu omite să-mi ofere detalii. La 14 ani, când mi-am făcut buletinul, am bănuit ceva, pentru că am linie în dreptul tatălui. Tot o întrebam ce s-a întâmplat cu tata, dar îmi zicea că a părăsit-o când era însărcinată. După aia, când am confruntat-o și i-am zis ce am aflat de la poliție, a fost foarte reticentă, nu a vrut să-mi spună datele, nu știu motivul. Rudele, prietenii și vecinii știau că sunt adoptată, doar eu nu. De la 17 ani am vrut să-mi caut familia, dar nu aveam nici resurse financiare, nici cunoștințe. Acum am vorbit cu o colegă de serviciu care este adoptată, dar ea își cunoaște părinții naturali, și m-a sfătuit să încerc din nou să-i caut, mi-a trezit din nou dorința aceasta. Nici nu știu dosarul de adopție, am încercat atunci să vorbesc la Protecția Copilului, dar m-au întrebat cum mă înțeleg cu mama adoptivă, dacă am probleme, dacă mă bate, dacă mă ține flămândă. Ei nu știu că nu e neapărat să ai probleme acasă pentru a vrea să-ți găsești familia naturală”, a adăugat ieșeanca.
Alina Elena-Pâșu nu are resentimente față de părinții săi biologici, își dorește să-i cunoască și să afle dacă mai are frați sau surori.
„Vreau să-mi găsesc părinții, un motiv este și faptul că de fiecare dată când merg la doctori mă întreabă de istoricul medical, iar eu nu am ce răspunde. Măcar să știu, sunt anumite boli de inimă pe care le moștenești, nu neapărat de la mama, de la bunici. Poate mă trezesc la 50 de ani că am cancer, că așa a făcut o rudă, să știu la ce să mă aștept”, a precizat Alina Elena-Pâșu.