A căzut de pe casă și a ajuns la spital. S-a ales cu mai multe fracturi
Un bărbat din Iași a fost transportat de urgență la spital. Acesta a căzut de pe propria casă, în timp ce efectua lucrări de reparație la acoperiș.
„În cursul zilei de joi, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon» din Iași a fost transportat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Iași. Acesta a fost preluat de către un echipaj medical, după un apel la 112. Cadrele medicale au constatat că pacientul era policontuzionat, după un accident în propria gospodărie. Acesta a căzut de la înălțime”, precizează prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Cadrele medicale au constatat că pacientul era policontuzionat și că a suferit mai multe traumatisme și fracturi.
„Bărbatul a fost adus la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism la nivelul coloanei și fracturi la nivelul brațului drept. Acesta a primit îngrijiri și a fost internat. Bărbatul va fi ținut sub atentă supraveghere medicală și va fi supus unor investigații mai amănunțite”, adaugă medicii ieșeni.