8 reguli la cumpărături de ținut minte când mergi la magazin
Eticheta cu termenul de valabilitate este foarte importantă. Orice produs trebuie verificat cu atenţie, pentru a nu fi expirat. Dacă vrei să consumi un aliment învechit, rişti, în cel mai bun caz o toxiinfecţie alimentară. Indiferent ce cumperi, este necesar să verifici chiar tu cât de bun este produsul. Uite cele mai importante reguli de care să ţii cont când mergi la cumpărături.
Nu te încrede foarte mult în producător sau distribuitor. Uneori, voit sau nu, pot apărea şi surprize neplăcute. Spre exemplu, când găseşti cofraj cu ouă lăsat în vitrina frigorifică cu lactate, nu îl cumpăra. Nu ştii cine l-a pus acolo şi de cât timp stă. Termenul de valabilitate nu te ajută neapărat în acest caz.
Reguli la cumpărături – Ce să (nu) faci
Orice produs, inclusiv lucrurile pentru făcut curat şi pentru igienizat, trebuie să fie verificat. Uneori pot apărea mici probleme de gestiune, iar eticheta să nu fie lipită. Alteori, condiţiile de depozitare nu sunt tocmai cele recomandate. Uite cele mai bune reguli pentru atunci când mergi la cumpărături.
1. Reduceri pentru bunurile expirate
Nu e nici o problemă dacă vrei să cumperi produse ce expiră în maxim 2 zile. Asigură-te însă că le vei consuma foarte repede. Bineînţeles, metoda nu se aplică în nici un caz când e vorba de carne, lactate sau ouă. În mod ideal, ouăle trebuie să fie cât mai proaspete, pentru a fi consumate.
2. Produsele cu data expirării foarte apropiată, sunt aduse în față
Ori de câte ori iei produsul din vitrina frigorifică ori de pe raft, uită-te la termenul de valabilitate. Foarte posibil să expire în curând. Este o regulă menită să aibă drept consecinţă comercializarea produselor care vor expira în curând. Astfel aproape nimic nu se pierde. Nu e greşit să cumperi asemenea produse, atât timp cât ştii sigur că le vei consuma cât de curând, înainte de a expira propriu-zis.
3. Timpul în care un produs stă pe raft depinde de categoria acestuia
În mod ideal, când un produs stă numai 72 de ore pe raft, pe el ar trebui să fie imprimate luna, ziua şi ora. În cazul celor care pot sta şi o lună, se imprimă, de regulă, anul, luna şi ziua.
4. Data producției sau data de pe ambalaj
În cazul anumitor produse, eticheta nu menţionează data producţiei, ci data la care a fost etichetat.
5. Etichete incorecte
Verifică mereu eticheta de la raft, iar apoi fii atent la casa de marcat. Nu de puţine ori etichetele diferă, ceea ce, bineînţeles, nu este în regulă.
6. Timpul în care produsele congelate pot sta pe raft nu garantează calitatea lor
Când cumperi ceva congelat, ia o pungă cât mai de jos. De ce? Pentru că, uneori, produsele de la suprafaţă sunt scoase şi expuse la temperaturi inadecvate. Fie clienţii le-au lăsat la casele de marcat şi a durat ceva până să fie duse înapoi, fie sunt mereu verificate, deci scoase din mediul lor.
7. Condițiile de depozitare nu sunt mai puțin importante decât durata în care un produs poate să rămână pe raft
În mod ideal, orice produs trebuie depozitat în condiţii optime. Dacă însă ai vedea cum arată, de fapt, depozitul unui supermarket, să ştii că ai verifica şi mai cu atenţie produsele. Aşadar, fii atent şi la aspectul ambalajului, la locul unde găseşti produsul, iar nu doar la etichetă. Spre exemplu, sigur ţi s-a întâmplat să vezi cum un client din faţa ta a renunţat la un produs perisabil la casa de marcat. Până să fie dus la locul lui, el este ţinut la temperatura camerei, ceea ce nu este tocmai în regulă. Fii cât mai sceptic, pentru a avea grijă de sănătatea ta!
8. Produse organice sau naturale
Nu te arunca neapărat asupra produselor organice sau bio. Dacă ai cumpăra de la un ţăran, cu siguranţă ar fi mai sănătoase decât orice alte produse de pe piaţă. Există într-adevăr un trend în acest sens, fiecare vrea cât mai sănătos. Trebuie însă să îţi pui întrebarea cât de sănătos e un produs bio din supermarket şi cât de bun este cel din grădină?