44 de candidaţi, la admiterea 2021 de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, au luat nota 10 la testul grilă
La Admiterea 2021, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, 44 de candidați au reuşit să obţină media 10 la Testul grilă derulat duminică, 25 iulie.
Este vorba de un candidat la specializarea Medicină, unul la Asistență medicală generală, unul la Tehnică dentară şi 41 la Bioinginerie. De precizat este că media finală de admitere este reprezentată de 90 la sută nota la Testul grilă şi 10 la sută media de la examenul de Bacalaureat. Astfel, cu media generală de 9.98, absolventa Colegiului Naţional Iaşi Teodora Agavriloaie a avut cea mai mare medie, dintre toţi candidaţii la admiterea UMF Iaşi 2021
Rezultatele admiterii 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Medii cu mult sub 6 ale celor care au intrat pe locuri bugetate
Au fost publicate rezultatele admiterii 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Au fost medii cu mult sub 6 ale celor care au intrat pe locuri bugetate. Notele nu sunt finale, candidații nemulțumiți putând face contestații. Astfel, ultimele medii de intrare la toate facultățile au fost (la buget și taxă: Medicină – 8.72, respectiv 8.19, Asistență Medicală Generală – 7.90 și 5.45, Nutriție și Dietetică – 8.08 și 5.26, Medicină Dentară – 7.29 și 6.33, Asistență de Profilaxie Stomatologică – 7.21 și 837, Tehnică Dentară – 5.94 și 5.31, Farmacie – 5.66, Bioinginerie – 5.44 și 7.49 și Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – 5.67 și 5.41. Mediile sunt sub nivelul celor de anul trecut
Rezultatele admiterii 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași au fost publicate. Astfel, au fost medii cu mult sub 6 ale celor care au intrat pe locuri bugetate. Notele nu sunt finale, candidații nemulțumiți putând face contestații. Astfel, ultimele medii de intrare la toate facultățile au fost la buget și taxă: Medicină – 8.72, respectiv 8.19, Asistență Medicală Generală – 7.90 și 5.45, Nutriție și Dietetică – 8.08 și 5.26, Medicină Dentară – 7.29 și 6.33, Asistență de Profilaxie Stomatologică – 7.21 și 837, Tehnică Dentară – 5.94 și 5.31, Farmacie – 5.66, Bioinginerie – 5.44 și 7.49 și Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – 5.67 și 5.41.
Mediile sunt sub nivelul celor de anul trecut. Clasificarea finală a candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90 la sută o va avea nota obținută la testul-grilă, iar 10 la sută – media de la Bacalaureat. Comparativ cu anul trecut, când s-au înscris 2.337 de candidați, anul acesta concurența la majoritatea specializărilor este sensibil mai mică, ajungându-se la un total de 2.226 de dosare validate. Notele candidaților pot fi analizate AICI.
Care au fost, în 2020, ultimele medii de intrare la toate facultățile UMF Iași
În 2020, rezultatele admiterii de la UMF Iași au arătat că ultimele medii de intrare la toate facultățile instituției au fost (la buget și taxă: Medicină – 9.11, respectiv 8.65, Asistență Medicală Generală – 8.47 și 6.02, Nutriție și Dietetică – 8.19 și 5.31, Medicină Dentară – 7.17 și 6.25, Asistență de Profilaxie Stomatologică – 7.73 și 5.72, Tehnică Dentară – 7.02 și 5.31, Farmacie – 5.44 și 5.05, Bioinginerie – 8.65 și 7.92 și Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – 6.06 și 5.91.