„În viziunea noastră noul concept strategic ar trebui în primul rând să consolideze rolul NATO ca organizaţie esenţială în ceea ce priveşte gestiunea provocărilor specifice unui context internaţional marcat de competiţia între marile puteri, de agresiva competiţie dintre acestea. Noi propunem să avansăm o descriere realistă a mediului de securitate. Rusia ar trebui să fie reflectată ca potenţială ameninţare serioasă la adresa NATO din perspectivă militară.
Vechiul concept bazat pe dialog şi pe descurajare nu-şi pierde în acest moment actualitatea. Evident, dialogul trebuie să rămână principala formă şi să fie intensificat, dar am văzut că, cu toate că NATO timp de un deceniu a mers pe acest concept, nu a dat rezultate cel puţin pe termen mediu. Apoi, am dori ca noul concept strategic să sublinieze rolul esenţial al apărării colective în cadrul celor trei sarcini fundamentale ale alianţei. În viziunea noastră, apărarea colectivă este un lucru foarte important şi cred că dezbaterile interne vor trebui să ajungă la o concluzie în acest sens, la summitul de la Madrid din 2022″, a declarat Vasile Dîncu.
Ministrul Apărării Naţionale a precizat că situaţia actuală de securitate de pe Flancul Estic al NATO este îngrijorătoare, volatilă şi prezintă o serie de riscuri semnificative.
„Rusia desfăşoară un plan cuprinzător pentru a-şi consolida postura militară şi comportamentul asertiv în regiune, existând un potenţial important de agresiune la adresa unui stat vecin, din proximitatea noastră, Ucraina. Ne confruntăm cu ameninţări hibride, precum fluxul de migranţi din Belarus şi, în egală măsură, trebuie să găsim răspuns la ameninţări prezente din partea unor potenţiali adversari globali precum China”, a spus Vasile Dîncu.