250.000 de clienți în 100 de zile pentru Salt Bank

de: cristian.george
13:14, 29 aug. 2024

Salt Bank a ajuns la 250.000 de clienți în 100 de zile, arată datele oficiale. Salt Bank, prima neobank din România, sărbătorește primele 100 de zile de la lansarea sa din această primăvară și dezvăluie datele inițiale despre consumul și experiența bancară complet digitală a celor 250.000 de utilizatori care au adoptat deja neobanking-ul.

Până la sfârșitul anului vor fi lansate credite de consum pentru membrii Salt Bank, o aplicație Salt și pentru frelenceri, urmată de o linie de credit.

Salt Bank a atins 250.000 de clienți în doar 100 de zile

Gabriela Nistor, CEO al Salt Bank, a subliniat că instituția dorește să revoluționeze sectorul bancar și al serviciilor financiare, având ca scop principal îmbunătățirea semnificativă a tehnologiei și a experienței bancare pentru utilizatori. Salt Bank îmbină siguranța financiară caracteristică unei bănci tradiționale cu flexibilitatea unui fintech, iar pentru a reuși acest lucru, urmărește în permanență comportamentul clienților, colectează feedback-ul acestora și dezvoltă continuu produse și servicii adaptate nevoilor lor. Gabriela Nistor afirmă că banca nu aspiră la perfecțiune, ci dorește să fie în fiecare zi mai bună, îndeplinindu-și promisiunea făcută la lansare.

Conform unui comunicat de presă al băncii, clienții Salt Bank sunt majoritar persoane cu venituri medii și mari, aproape jumătate (46%) dintre aceștia având un venit lunar de peste 1.000 de euro și lucrând în industriile creative, sectorul medical, financiar sau în administrația publică. Două treimi dintre utilizatori sunt bărbați care folosesc Salt Bank în principal pentru tranzacții zilnice. Principalul concurent pe piața de profil este Revolut.

În ceea ce privește distribuția geografică, aproape jumătate dintre clienții Salt Bank locuiesc în marile orașe ale României, predominant în București și Ilfov, Cluj, Iași, Brașov, Timișoara și Constanța. Majoritatea clienților (79%) au vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. În primele 100 de zile de la lansare, cele mai frecvente tranzacții efectuate prin intermediul Salt Bank au fost plățile pentru servicii de mobilitate, urmate de cele la restaurante și supermarketuri.

100.000 de clienți în doar 10 zile

Când vine vorba de destinațiile de vacanță preferate, Grecia, Italia și Spania ocupă primele trei locuri în rândul clienților Salt Bank. Printre destinațiile exotice alese de aceștia se numără Bahamas, Jamaica, Columbia, Palestina, insula Fiji, Uzbekistan, Thailanda, precum și destinații inedite din Africa, cum ar fi Uganda, Etiopia și Zimbabwe.

Considerată una dintre cele mai importante lansări în sectorul bancar din România, Salt Bank a reușit să atragă peste 100.000 de clienți în primele 10 zile de la debutul său. Această creștere rapidă a utilizatorilor subliniază interesul pentru servicii bancare moderne, complet digitale, care oferă în același timp siguranță, inovație, agilitate și o experiență prietenoasă și personalizată.

Salt Bank a introdus un model inovator pe piața bancară din România, oferind membrilor Comunității Fondatorilor un set de avantaje exclusive. Printre cele mai atractive beneficii se numără posibilitatea de a influența dezvoltarea viitoare a băncii. Cei 100.000 de fondatori au contribuit deja cu peste 6.000 de idei și feedback-uri. Participarea activă a acestor membri este esențială pentru modelarea viitorului Salt Bank.

Contribuțiile comunității au fost cruciale în optimizarea experienței utilizatorilor, influențând aspecte precum denumirea „punctelor de fondator”, conversia acestora în bani sau acțiuni și necesitatea unei asistențe umane în Care Center. Așadar, Salt Bank a ajuns la 250.000 de clienți în doar 100 de zile. Numărul acestora este așteptat să crească.