200 de dosare penale deschise după ce au fost eliberate certificate false de vaccinare anti-Covid-19
Ministrul Afacerilor Interne şi interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a transmis faptul că vineri, 3 septembrie 2021, polițiștii au în lucru în jur de 200 de doare penale în care se fac cercetări referitoare la eliberarea unor certificate false de vaccinare.
Conform ministrului de Interne, în dosarele penale aflate în lucru sunt cercetate în jur de 450 de persoane.
450 de persoane cercetate cu privire la eliberarea unor certificate de vaccinare false
Nu mai puţin de 450 de persoane sunt cercetate pentru presupuse infracţiuni de fals informatic, material şi intelectual.
„IGPR și Inspectoratul General al Poliției de frontieră, cele două structuri au în lucru în acest moment aproximativ 200 de dosare penale, în care sunt cercetate aproximativ 450 de persoane pentru presupuse infracțiuni de corupție, fals intelectual, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale”, a declarat Lucian Bode.
Acesta a anunțat că toate persoanele care vor fi găsite vinovate „vor răspunde în fața legii”.
„Vom continua aceste acțiuni, îmi doresc să eradicăm acest fenomen, va fi sigur imposibil, dar dimensiunea și cifrele pe care le-am prezentat arată implicarea structurilor MAI în eradicarea acestui fenomen”, a mai spus ministrul de Interne.
Un medic de familie vindea certificate false de vaccinare. A fost reținut pentru 24 de ore
Amintim faptul că în dimineața zilei de 2 septembrie 2021, autoritățile din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au efectuat percheziţii la domiciliul unui doctor de familie din Corbii Mari. Conform polițiștilor, femeia a eliberat adeverinţe false de vaccinare împotriva noului Covid-19, pentru zece fotbalişti. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore de forțele de ordine.
„La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19”, potrivit unui comunicat remis de Poliţie.
Eliberarea certificatelor s-ar fi realizat în perioada iunie-august acestea fiind mai apoi decontate ilegal de la Casa de Asigurări de Sănătate.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.