162 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei – FOTO
Între 22 și 23 ianuarie, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei a sărbătorit 162 de ani de la înființare. Pentru a evidenția însemnătatea istorică a Unirii de la 24 Ianuarie 1859, s-au desfășurat activități reunite sub egida proiectului educațional „5 minute de istorie”. De asemenea, într-un cadru solemn, încărcat de emoție și respect, s-a depus o jerbă la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza aflat în curtea școlii.
Răspunzând solicitărilor venite din comunitatea locală, dar și dinspre cadrele didactice ale școlii de a evidenția personalitățile importante ale orașului Podu Iloaiei, a fost organizată sesiunea de comunicări „In memoriam George Văideanu”. Născut în Podu Iloaiei, George Văideanu a urmat cursurile școlii din localitatea natală, unde a revenit ca profesor, apoi ca director. Documente din arhiva școlii purtând semnătura profesorului George Văideanu, precum și recenzii ale unor volume semnate de către domnia sa au fost prezentate în cadrul activității la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, ai comunității locale, foști directori și profesori, reprezentanții instituțiilor publice partenere din comunitate și din localitățile limitrofe Românești, Bălțați, Erbiceni
Respectând tradiția acestor zile pe care le celebrăm la final de ianuarie, la finalul activităților, participanții s-au prins laolaltă în „Hora Unirii”.