14 români au intrat în greva foamei. Sunt pe un vas ancorat în Miami

de: BZI.ro
13:39, 11 mai 2020

14 români, membri ai echipajului unui vas de croazieră, au intrat, de vineri, în greva foamei, după ce angajatorul nu a reușit să le asigure repatrierea.

Cei 14 români au intrat în greva foamei încă de vineri la bordul navei de croazieră „Navigator of the Seas”, ancorată în portul Miami, după ce angajatorul nu a reuşit să le asigure repatrierea în România. Oamenii au ajuns la capătul puterilor. Din cauza restricţiilor impuse de pandemie, ei se află de două luni pe mare şi vor să se întoarcă acasă.

„În acest moment, ne simţim ca nişte ostatici. Această companie trebuie să înţeleagă că nu suntem cutii de conserve pe care poate să le mute de colo colo”, a declarat, pentru publicaţia Miami Herald, unul dintre români sub protecţia anonimatului.

Compania Royal Caribbean i-a transferat pe români de pe nava pe care lucrau, „Anthem of the Seas”, pe noua ambarcaţiune miercurea trecută, sub pretextul că de aici vor pleca spre România pe 16 mai. Dar, planurile s-au schimbat după numai o zi. Oamenii au aflat că de aici vor fi transferaţi pe o altă navă, ancorată în Barbados, şi abia pe 21 mai vor pleca înapoi, în ţară.

„Abia mă pot da jos din pat dimineaţa. Nava asta rămâne două zile în Miami. De ce nu ne trimit un avion?”, a spus unul dintre români.

Românii susțin că vor rămâne în greva foamei până când Royal Caribbean le va oferi o dovadă concretă că vor fi repatriaţi.